Recordurile stabilite de Ghiţă Mureşan şi Manute Bol, care au rămas în istorie drept cei mai înalţi jucători care au evoluat vreodată în NBA, cu o înălțime de 2,31 m, sunt amenințate de un alt român în vârstă de 17 ani.
Tânărul se numește Robert Bobroczky, trăieşte în statul american Ohio şi joacă baschet pentru Academia Spire. La numai 15 ani, acesta măsura 2,29 m.
Născut la Arad, Robert Bobroczky este fiul unui fost internaţional român, coleg în naţionala de baschet cu Ghiţă Mureşan. Zsiga Bobroczky, tatăl lui Robert, era şi el un colos al terenului: măsura 2,16 m şi a jucat pentru Elba Timişoara şi West Petrom Arad. Mama lui Robert, Brunhilde, este fostă jucătoare de volei şi se poate lăuda şi ea cu înălţimea ei – 1,86 m, potrivit prosport.ro.
Robert a plecat prima dată în Italia şi a jucat baschet la o echipă de amatori, la A.S. Stella Azzurra.
El a părăsit însă rapid Italia, pentru Statele Unite, în 2016. Antrenorul de la Spire l-a remarcat din clipuri postate pe Internet. Cum a ajuns în SUA, Robert a fost repartizat unui nutriţionist care să îl ajute să ia în greutate câte o jumătate de kilogram pe lună.
Americanii au comandat un pat special când Robert a ajuns în State. Când toţi baschetbaliştii au fost mutaţi într-o casă separată, patul lui Robert nu a putut fi mutat. Astfel, în prezent, Robert doarme într-un pat dublu, pe care l-a prelungit folosind două valize şi o pernă – pe post de sprijin pentru picioare.
Puştiul minune spune că a fost primit foarte bine de colegii de echipă, care îl fac să se simtă normal. Echipamentul îi dă însă numeroase bătai de cap.
“La 2,31 m uşile sunt prea joase pentru mine, pantalonii sunt făcuţi la comandă, ghetele Adidas au măsura 53, iar tricourile sunt XXXXXL", a declarat Robert.