Într-o intervenție telefonică la Digi 24, primarul din Cernătești a spus că este o neglijență a unor apicultori. ”Nu prea se transportă ziua”, a afirmat Petrică Mîrza, explicând că incidentul a avut loc când descărcau stupinele din autovehicul. ”E foarte cald, au avut și o folie peste stupi. Au fost foarte agitate. Unul a murit pe drum spre spital, iar pe unul l-am găsit mort”, a adăugat el.
Update 13:30:Autorităţile afirmă că unul dintre bărbaţi a fost găsit decedat lângă maşina cu care fuseseră transportaţi stupii.
Cel de-al doilea bărbat decedat în urma înţepăturilor a încercat iniţial să se salveze, urcând în maşină şi mergând aproximativ 500 de metri, fără însă a sesiza că a fost urmărit de roiul de albine, care l-au atacat în momentul în care a coborât din vehicul.
Se apre că stupii erau aduşi dintr-o zonă de şes, cultivată cu rapiţă, iar maşina ar fi stat mai mult în trafic în zona podului de la Mărăcineni, unde se desfăşoară lucrări de reparaţii.