Comisia de la Veneţia a fost sesizată privind OUG 7 la solicitarea PNL

Comisia de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a a admis solicitarea făcută de PNL privind sesizarea Comisiei de la Veneţia privind adoptarea de către Guvern a ordonanţei de urgenţă nr.7 prin care se modifică legile justiţiei.

Anunţul a fost făcut de către preşedintele PNL, Ludovic Orban, care a subliniat că această sesizare „trasează o linie roșie în atacul PSD-ALDE la independența Justiției” şi a cerut „oprească orice alt demers legislativ în domeniul Justiției sau în domeniul penal până când experții Comisiei de la Veneția”.

Anul trecut, Comisia de la Veneția a dat un raport privind modificările aduse atât codurilor penale, cât şi legilor justiţiei, în care recomanda desființarea secției speciale de anchetare a magistraților.

Modificările codurilor penale și ale legilor justiției au fost făcute în grabă, fără transparenţă şi fără să ţină cont de opinia sistemului judiciar, acuzau specialiştii.

Redăm mai jos integral comunicatul de presă semnat de Ludovic Orban:

„Comisia de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a admis miercuri solicitarea Partidului Național Liberal de a fi sesizată Comisia de la Veneția față de noile modificări aduse Legilor Justiției prin Ordonanțe de Urgență.

Solicitarea a fost susținută în cadrul Comisiei de deputatul PNL, Ionuț Stroe, care a prezentat situația cu care se confruntă sistemul de justiție din România și modalitatea în care actuala guvernare înțelege să opereze modificări asupra legislației, în mod intempestiv, fără consultări publice, fără respectarea observațiilor Consiliului Superior al Magistraturii și în sfidarea recomandărilor Comisiei Europene.

Noua sesizare a Comisiei de la Veneția trasează o linie roșie în atacul PSD-ALDE la independența Justiției, întrucât orice pas înainte făcut de această guvernare va duce la reacții extrem de dure ale partenerilor europeni.

Este cazul ca PSD-ALDE să se oprească din a face orice alt gest de legiferare împotriva recomandărilor Comisiei de la Veneția și ale Comisiei Europene. În caz contrar, liderii PSD-ALDE comit un act de trădare a intereselor naționale și se vor face responsabili de sancțiunile pe care le va suporta România.

Somez public Guvernul să oprească orice alt demers legislativ în domeniul Justiției sau în domeniul penal până când experții Comisiei de la Veneția vor finaliza analiza asupra modificărilor produse în cadrul legislativ din România”