Fostul președinte al Autorităţii Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE),Olosz Gergely,a fost arestat în Ungaria urmând a fi cedat autorităților române, relatează stiripersurse.ro, care citează surse judiciare.
Olosz Gergely, care a fost şi fost senator UDMR, fusese condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) la 3 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă în formă continuată.Condamnarea a fost dată pe decembrie 2018.
Infracţiunea pentru care a fost condamnat a fost săvârșită în anul 2010. Atunci, fostul senator a pretins și a primit pentru sine și pentru alții diverse sume de bani (516.000 Euro, 384.000 Euro, 400.000 Lei) pentru a-și exercita influența în vederea intermedierii unor contracte ale unor companii private cu diverse societăți pe acțiuni.
Potrivit oficialilorInspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), citațide stiripesurse, depistarea fostului senator UDMRa fost făcută cu ajutorul informațiilortransmise de către Poliția Românăcătre autoritățle din Ungaria.
![]()
Foto: Olosz Gergely (stânga) și prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban