Jaf la o grădiniţă din Târgu Jiu. Un tânăr de 22 de ani i-a furat unei educatoare 400 de lei. Bărbatul intrase în instituţie sub pretextul că face poze copiilor pentru felicitari de 8 Martie. Părinţii celor mici spun că nu e prima dată când au loc astfel de incidente.
Educatoarea şi-a lăsat geanta pe o masă de la intrarea în grădiniţă, iar bărbatul, care a venit însoţit de o femeie, a profitat de acest lucru. El a furat portofelul în care se aflau acte şi 400 de lei. Imediat cum şi-a dat seama de dispariţia portofelului, educatoarea a anunţat poliţia.
„A venit un fotograf de la o firmă să facă felicitări de 8 martie pentru copii, la cererea părinților și în timp ce le făcea fotografii, a profitat de neatenția educatoarei de la grupă. A băgat mâna în geantă și i-a luat portmoneul cu actele și banii”, a declarat directoarea grădiniței Nr.20, Maria Crăciun.
Poliţiştii l-au prins pe hoţ şi au reuşit să recupereze portofelul furat.
Părinţii copiilor spun că nu este prima dată când hoţii fură chiar din grădiniţă. În urmă cu puțin timp au fost furate hăinuțe care aparțineau copiilor.
Până la achiziţionarea camerelor de luat vederi, personalului din grădiniţă nu-i rămâne decât să stea cu uşa închisă pe perioada orelor pentru a se păzi de hoţi.