Mama lui Sorin Alexandrescu, directorul Antena Grup arestat preventiv pentru acuzația de șantaj, a declarat, la ieșirea de la Tribunalul București, că ceea ce a spus acesta nu poate fi considerat șantaj.
”Nu mi-a dispărut nici încrederea în justiție și sper din tot sufletul ca acest caz să se elucideze și să ne liniștim cu toții. Eu nu-l consider șantaj, să nu vă supărați pe mine. Este ceva pueril ca ceea ce a spus el să fie considerat șantaj. El nu l-a pus în pericol pe domnul Bendei, discuții din acestea pot avea loc între oricine, chiar și pe stradă”, a declarat mama lui Alexandrescu.
Femeia, pe numele său Greceanu Caterina, a continuat să spună că fiu său este puternic și că nu se lasă ușor intimidat.
”Eu știu cât de greu mi-a fost mie, ca mamă, să cresc patru copii, știu cât este de greu să fie el ceea ce este. Nu este ușor să conduci o televiziune de asemenea anvergură, nu a fost niciodată mediatizat, nu s-a vorbit despre el, decât în Ziarul Financiar pentru tranzacțiile sale bune și în revista Biz. Nu l-am văzut niciodată pe Sorin să iasă în față să spună >. Eu am foarte multă încredere în copilul meu”, a mai spus femeia.
Magistrații Tribunalului București judecă joi recursul înaintat de Sorin Alexandrescu la măsura de arestare preventivă pentru 29 de zile. Acesta contestă arestarea sa preventivă în dosarul în care este acuzat că l-ar fi șantajat pe administratorului RCS&RDS să semneze un contract de retransmitere prin satelit a programelor Antena TV.