Jaf armat la un cazino din Galați: Hoții au fugit cu peste 11.000 de lei

Jaf armat la un cazino din Galați: Hoții au fugit cu peste 11.000 de lei

Jaf armat la un cazino din Galaţi. Doi bărbaţi au reuşit să plece cu 11.300 de lei din cazino, după ce au tras în aer trei focuri de armă. Din fericire, la monentul jafului, nu era niciun client în sala de jocuri, întrucât s-a petrecut cu zece minute înainte de închidere.

Spargerea a fost însă surprinsă pe camerele de supraveghere ale cazinoului, imagini pe care poliţiştii le analizează la această oră.

„Cele 2 persoane ce aveau feţele acoperite au pătruns în sala de jocuri şi folosind un pistol de tip ERZO – adică replici ale unor pistoale veritabile au tras 3 focuri pentru a o intimida pe supraveghetoarea de sală după care au sustras din 2 casete de valori care aveau cheile în încuietori o sumă de 11.300 de lei. Imaginile de pe camere de supraveghere montate în sala de jocuri sunt deja exploatate acum de colegii mei din cadrul serviciului Criminalistică pentru a obţine cât mai multe informații şi date despre persoanele suspecte”, a declarat pentru B1 TV, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați, Cristina Tatulici.

Cazinoul la care a avut loc jaful este situat în apropierea Poliţiei Judeţene Galaţi.

Tags: