Arad: Două persoane au murit, iar alte șapte au fost rănite, după ce un autoturism și un microbuz au intrat în coliziune

Arad: Două persoane au murit, iar alte șapte au fost rănite, după ce un autoturism și un microbuz au intrat în coliziune
Foto: B1 TV

Două persoane au murit, iar alte șapte au fost rănite, joi, după ce un autoturism și un microbuz au intrat în coliziune, relatează B1 TV.

Accidentul a avut loc între localitățile Șagu și Vinga, județul Arad.

„Este vorba despre un microbuz de pasageri în care se aflau şase sau şapte persoane şi un autoturism în care erau patru persoane. Răniţii sunt preluaţi de două unităţi SMURD, trei ambulanţe şi un elicopter SMURD”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Arad, George Pleşca.

Răniţii sunt transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

Poliţiştii aflaţi la locul accidentului afirmă că din primele cercetări reiese că cele două vehicule circulau din sensuri opuse, iar şoferul autoturismului Audi ar fi intrat pe contrasens, unde s-a izbit frontal cu microbuzul.

La ora transmiterii acestei știri, traficul în zonă este blocat.