Alocațiile copiilor, majorate de la 1 septembrie. Cu cât cresc acestea și când se va ajunge la majorarea de 100%

Alocațiile copiilor, majorate de la 1 septembrie. Cu cât cresc acestea și când se va ajunge la majorarea de 100%

Alocaţiile vor creşte cu 20% din luna septembrie, urmând și alte majorări, etapizat, au anunțat reprezentanții Guvernului Orban. Mai exact, Ordonanța de urgență adoptată de Executiv prevede o creștere de 20% de la 1 septembrie, iar următoarele creșteri să fie făcute de două ori pe an, după cum urmează: creșteri de 20% pe 1 ianuarie și 1 iulie, până în 2022.

Pe de altă parte, PSD se opune creșterii etapizate, social-democrații dorind dublarea alocațiilor. Ordonanța a fost deja respinsă în Camera Deputaților, joi. Proiectul de respingere a ordonanței a fost adoptat de 166 de deputați, 63 au votat împotrivă, iar 29 s-au abținut.

Alocațiile pentru copii, la un pas să fie dublate, după respingerea în Comisia de muncă a ordonanței Guvernului care le sporește cu 20%

Vot cu deznodamant asteptat in parlament. Deputatii au respins majorarea etapizata a alocatiilor. Presedintele Klaus Iohannis a calificat votul dat de PSD drept un populism grosolan. Iohannis a subliniat că guvernul a făcut tot ce a putut pentru a minimaliza impactul crizei economice asupra pensionarilor şi copiilor. Însă nu putem da bani pe care nu îi avem, spune şeful statului.

Camera Deputaților a respins ordonanța de urgență a Guvernului prin care alocațiile urmau sa fie majorate cu 20% de la 1 septembrie. Proiectul de respingere a ordonanței a fost adoptat de 166 de deputați, 63 au votat împotrivă, iar 29 s-au abținut.

Legea de respingere a OUG ar putea fi contestată la CCR sau retrimisă de președinte, o singură dată, în Parlament. Presedintele Klaus Iohannis a criticat dur votul dat de majoritatea pesedista din Camera Deputatilor. Seful statului sustine ca Guvernul a facut tot posibilul pentru a gasi bani pentru alocatii si pensii, chiar daca ne aflam in plina criza.

Camera deputatilor a fost for decizional. Dupa acest vot, se revine la proiectul initial propus de PSD de dublare a alocatiilor de la 150 de lei la 300 de lei.

„Nimeni nu și-a dorit această epidemie, absolut nimeni nu și-a dorit o criză economică, dar aceasta a venit. Aici suntem. Evident că toată lumea îșii dorește să câștige mai bine, însă pentru a fi posibil trebuie să existe acești bani. Nu e posibil să împarți bani care nu există. Eu am spus de la început că nu putem să avem o situație în care categoriile cele mai vulnerabile să plătească nota de plată pentru epidemie și recesiune. Și atunci, cu toate că marea majoritate a economiștilor a repetat că nu se pot mări pensiile și alocațiile, am cerut soluții pentru a fi majorate, atât cât se poate, și iată că au venit cu soluții, majorare etapizată, iar majorarea punctului de pensie se realizează totuși. Este o majorare atât cât s-a putut acum. Când economia își va reveni se vor căuta soluții pentru majorări ulterioare”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

Florin Cîțu: Alocaţiile vor fi dublate, bineînţeles, eşalonat, pe etape, dar vor fi dublate

OUG pentru dublarea etapizată a alocaţiilor pentru copii a fost adoptată în ședința de Guvern din 29 iulie. Ea prevede că prima majorare, de 20%, va fi făcută în septembrie, în alocație aferentă pentru luna august.

Ministrul de Finanţe, Florin Cîţu, afirmă că alocaţiile copiilor vor creşte, dar în etape.

”În aceste condiţii, în care veniturile la buget – datorită faptului că economia a fost închisă – au scăzut, am găsit resurse de a creşte alocaţiile cu 20%. În acelaşi timp (…) au fost alocate resurse suplimentare pentru părinţii care stau acasă cu copiii şi am prelungit această perioadă şi pe perioada vacanţei, de obicei acest lucru nu se întâmpla. Deci au mai fost şi alte ajutoare care au venit în această direcţie. Dar pentru acest an, eu zic că efortul – este un efort de 600 de milioane de lei, această creştere pe ultimele luni ale anului de 20%, bani care nu au fost niciodată în buget pe 2020, pentru că legea a fost aprobată fără surse de finanţare, deci parlamentarii au votat şi au spus: găsiţi resurse, neconstituţional, am găsit resurse pentru o creştere 20%”, a afirmat Florin Cîţu, miercuri seară, la Digi 24.

El a dat asigurări că alocaţiile vor creşte, dar în etape.

”Dar alocaţiile vor fi dublate, asta este promisiunea pe care o fac. Alocaţiile vor fi dublate, bineînţeles, eşalonat, pe etape, dar vor fi dublate”, a susţinut el.

Astfel, copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani vor primi 185 de lei, iar cei de până la 2 ani sau cei de până la 18 ani, dacă au dizabilităţi, vor primi 369 de lei. Alte patru creşteri, cu câte 20 la sută, sunt prevăzute în 2021 şi 2022.