ANSVSA: Nou focar de gripă aviară în Ungaria, în apropierea graniţei cu România

ANSVSA: Nou focar de gripă aviară în Ungaria, în apropierea graniţei cu România

Se înmulțesc focarele de gripă aviară la granița dintre România și Ungaria. Autoritățile de la Budapesta au notificat Comisia Europeană, în 18 ianuarie, cu privire la apariţia unui focar primar de gripă aviară înalt patogenă, subtipul H5N1, situat la mai puţin de 10 km de graniţa de vest a României.

„Focarul a fost confirmat într-o fermă comercială de raţe, situată lângă localitatea Csengerujfalu din judeţul Szabolcs-Szatmar-Bereg. Efectivul afectat este de 37.462 de păsări. Autorităţile maghiare au iniţiat măsurile de urgenţă, înclusiv uciderea întregului efectiv de păsări şi implementarea conformă a zonelor de protecţie (3 km) şi supraveghere (10 km), aferente noului focar”, se menţionează în comunicatul ANSVSA.

Care este zona expusă

Potrivit sursei citate, zona de supraveghere (10 km) stabilită ca urmare a depistării acestui focar de gripă aviară include 8 localităţi din judeţul Satu Mare, respectiv Boghiş, Domăneşti, Dacia, Dara, Doba, Oar, Paulian şi Traian.

Prin urmare, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Satu-Mare a întreprins unele măsuri.

Astfel, s-a întocmit un plan privind instituirea măsurilor din zona de supraveghere institută în jurul focarului şi s-a trimis la Centrul Local de Combatere a Bolilor spre aprobare. De asemenea, s-a dispus efectuarea recensământului şi examinarea clinică a păsărilor din exploataţiile cu palmipede, galinacee şi altele.

Măsurile de prevenție

În acest context, toate DSVSA (Direcţiile Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, n.r.) judeţene vor transmite în regim de urgenţă către toţi fermierii din industria avicolă instrucţiuni punctuale cu privire la respectarea cu stricteţe a procedurilor generale şi specifice de biosecuritate.

„Acestea vizează cu precădere activitatea de dezinfecţie, precum şi gestionarea substanţelor dezinfectante la nivelul dezinfectoarelor de încălţăminte, de mâini şi rutiere de la nivelul exploataţiei comerciale de păsări, iar eficienţa acţiunilor de decontaminare trebuie verificată prin teste specifice cu rezultate conforme”, se mai precizează în comunicat.

Totodată, reprezentanţii ANSVSA susţin că trebuie acordată o atenţie specială punctelor cu un grad înalt de risc de pătrundere a virusului, respectiv: împrejmuirea continuă, dezinfectorul rutier (nu se va intra în exploataţia comercială înainte de dezinfecţia roţilor, în special partea rulantă a lor, iar ulterior dezinfecţiei, mijlocul de transport va staţiona pe perioada de contact prevăzută în prospectul produsului utilizat), verificarea structurală şi operaţională a filtrului sanitar, precum şi a spaţiului SNCU şi a spaţiului tampon de la intrarea în fiecare hală/adăpost.

Urmăriți B1TV.ro și pe