Jurnaliștii Costi Rogozanu și Moise Guran au avut un schimb dur de replici, miercuri, în cadrul unei emisiuni de la Realitatea TV. Totul a pornit de la faptul că Rogozanu i-a reproșat lui Guran că nu este deontologic ca un jurnalist să apară într-o reclamă cumpărată de fondurile de asigurări private, iar apoi să semneze ”analize economice despre legi care nu le convin acelorași fonduri”, așa cum a făcut Moise Guran.
”L.E. Moise Guran spune că nu a luat bani pt reclamă. I-am explicat mai jos că și să faci PR voluntar unor companii private nu e acel serviciu public numit jurnalism. E lobby și PR, avantajele venind ele indirect.
M-am luat aseară (marți – n.r.) puțin de Moise Guran, din motive de deontologie ziaaristică. Nu credeam că trebuie să mai și explic de ce. Și nici nu explic doar repet: pur și simplu nu poți să apari într-o reclamă cumpărată de fondurile de asigurări private și dup-aia să scrii ”analize” economice despre legi care nu le convin acelorași fonduri. Oricât de proaste ar fi legile alea. Simplu”, a scris, inițial, Costi Rogozanu, pe Facebook.
Acesta și-a susținut apoi punctul de vedere în emisiunea prezentată de Denise Rifai, unde a fost prezent și Moise Guran.
Iată, mai jos, schimbul de replici dintre cei doi:
Costi Rogozanu: Am înțeles că iubiți băncile, eu nu le iubesc. Asta e, iubiți-le în continuare.
Moise Guran: Vedeți că și aseară m-ați acuzat de niște lucruri pentru care vă pot da în judecată.
Costi Rogozanu: Vă rog, mâine, să mă dați în judecată. Acum, dacă m-ați provocat, vă explic în două secunde. Dacă participați într-o campanie de PR, atunci vă asumați.
Moise Guran: Vă referiți la fondurile de pensii private?
Costi Rogozanu: Este o campanie de PR.
Moise Guran: Eu am anunțat de la început că am participat gratuit și voluntar ca să conștientizeze lumea pericolul a ceea ce se întâmplă astăzi.
Costi Rogozanu: Este o campanie de PR pentru un business.
Moise Guran: Cum să mă acuzi că am luat bani?
Costi Rogozanu: Nu, nu te-am acuzat că ai luat bani. Am zis că ai participat la o campanie de PR.
Moise Guran: Domnul Rogozanu a vorbit aseară la Realitatea…
Costi Rogozanu: Eu aseară, la Rareș Bogdan, am spus foarte clar că nu sunt de acord ca un ziarist care participă la o campanie de PR să scrie analize.
Moise Guran: Realitatea a luat bani, eu nu am luat. Dumneavoastră v-a plătit salariul Realitatea din banii ăia, eu n-am luat bani.
Costi Rogozanu: M-ai văzut participând la vreo campanie de PR?
Moise Guran: Eu am participat voluntar la o campanie de conștientizare, dar Realitatea sunt sigurcă a luat bani pe publicitate pentru respectivul spot, ca să înțeleagă lumea ce e pilonul II.
Costi Rogozanu: Tu participi voluntar la o campanie de PR, atunci ai grijă cu analizele, asta e tot.
Moise Guran: Dumneavoastră vă plătește salariul Realitatea?
Costi Rogozanu: Da, dar nu băncile. Poate nu știți că așa funcționează presa de vreo 100 de ani. La departamentul contabilitate se plătește publicitatea. Tu te-ai implicat presonal într-o campanie de PR pentru niște companii.