Un bărbat din Călărași a fost arestat preventiv după ce și-a agresat sexual propria fiică. Adolescenta de 15 ani suferă de dizabilități psihice grave.
O comunitate întreagă este în stare de șoc după ce detaliile unui caz de o cruzime rară au ieșit la iveală. Un tată, care ar fi trebuit să fie protectorul principal al copilului său, a profitat de vulnerabilitatea a fetei sale. Adolescenta nu doar că este minoră, dar suferă și de afecțiuni care o pun în imposibilitatea de a comunica.
”În cursul lunii aprilie 2026, la o dată ce nu a putut fi stabilită cu exactitate, în timp ce se aflau în interiorul locuinţei de domiciliu, inculpatul, în vârstă de 49 ani, profitând de imposibilitatea persoanei vătămate de a se apăra, determinată de vârsta şi de constituţia fizică a acesteia, dar şi de imposibilitatea acesteia de a-şi exprima voinţa, determinată de nivelul de dezvoltare specific vârstei şi de dizabilităţile fizice, minora fiind diagnosticată cu retard mental sever şi întârziere severă a dezvoltării limbajului, a comis mai multe acte de natură sexuală (atingeri cu mâna în zona organelor genitale), altele decât cele prevăzute în art. 218 C.pen. (care presupun penetrarea sexuală)”, au declarat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi.
Bărbatul în vârstă de 49 de ani va sta cel puțin 30 de zile în arest preventiv, în timp ce cercetările continuă. Procurorii spun că acesta și-a folosit autoritatea de tată pentru a obține satisfacție sexuală.
Procurorii au explicat modul în care bărbatul a profitat de poziția sa pentru a comite aceste gesturi împotriva minorei:
„Inculpatul a comis faptele împotriva fiicei sale, minoră în vârstă de 15 ani, în scopul obţinerii unei satisfacţii sexuale, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate şi de autoritate pe care o avea asupra acesteia, în calitate de părinte”, au mai arătat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi.