Decesele cadrelor medicale din Iași nu au legătură cu activitatea profesională. Clarificările conducerii Spitalului Sf. Spiridon

Decesele cadrelor medicale din Iași nu au legătură cu activitatea profesională. Clarificările conducerii Spitalului Sf. Spiridon
Colaj medici rezidenți morți la Iași Sursa foto: Facebook

Decesele celor doi medici rezidenți și al brancardierului din cadrul Spitalului Sf. Spiridon din Iași, nu au legătură cu activitatea profesională. Este varianta oficială prezentată de conducerea unității medicale.

Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Spiridon” din Iaşi a transmis condoleanţe familiilor îndoliate şi colegilor. Totodată, susține că decesele celor trei cadre medicale au survenit din cauza unor afecțiuni medicale. Reprezentanții instituției au transmis, printr-un comunicat de presă, că cei trei nu ar fi suferit din cauza suprasolicitării la locul de muncă.

Comunicatul de presă, semnat de managerul unităţii sanitare, Daniel Vasile Timofte, precizează că speculațiile din spațiul public, referitoare la o posibilă suprasolicitare nu au fost confirmate, iar acuzațiile sunt neîntemeiate.

„Referitor la informaţiile apărute în mass media cu privire la decesele celor trei angajaţi, medic rezident George Ştefan Tilă, medic rezident Emanuel Mirel Luca şi brancardier Cătălin Moraru din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă «Sfântul Spiridon» Iaşi, (…) precizăm cu fermitate că, în urma evaluărilor interne şi a informaţiilor disponibile, cauzele deceselor sunt legate de afecţiuni medicale care nu au nicio legătură cu activitatea profesională desfăşurată în cadrul spitalului. Speculaţiile apărute în spaţiul public cu privire la o posibilă suprasolicitare nu se confirmă şi sunt neîntemeiate”, se arată în comunicat.

Doi rezidenți și un brancardier au murit la Sf. Spiridon

Reacţia conducerii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Spiridon” din Iaşi a fost transmisă în contextul speculațiilor legate de cauzele morții celor trei cadre medicale. În spațiul public au apărut informații potrivit cărora, cei doi medici rezidenți la Institutul de Gastroenterologie şi Hepatologie din cadrul Spitalului ar fi murit din cauza surmenajului. Decesul a survenit în interval de două săptămâni.

Ulterior, în plin scandal, a apărut informația conform căreia și un brancardier, angajat al aceluiaşi spital, a decedat recent la vârsta de 54 de ani. Moartea acestuia a survenit, conform datelor oficiale, la scurtă vreme după ieşirea din tură.

După decesele celor doi medici, mai mulţi medici rezidenţi din Iaşi şi din ţară au acuzat programul de lucru supraîncărcat. Aceștia au făcut numeroase postări pe rețelele de socializare în care au vorbit despre abuzurile la care sunt supuși și despre faptul că nu li se respectă drepturile legale.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - Botoșani: O tânără a intrat în șoc anafilactic în timpul unui live pe Tik Tok. Cum i-a salvat viața unul dintre urmăritori
23:39 - Au fost câștigate marile premii la Loto 6/49 și Noroc. Unde au fost jucate biletele
23:25 - Mesaje RO-Alert după ce doi urși au fost văzuți pe străzile din stațiunea Sinaia și comuna Cornu. Echipaje SMURD, trimise preventiv
22:59 - Simion, mesaj bizar pe blog: Ce mă fac cu voi? Individual, nu în grup. Păreți bezmetici, iraționali și total nedispuși că acceptați că lumea nu este doar cum o vedeți voi
22:29 - Băsescu: Cred că vom fi ca-n 2009 – diaspora va decide câștigătorul / Raportat la funcția la care aspiră, Simion nu are nimic în capul ăla. El propune trumpismul, dar România nu are resursele Americii de a suporta prostiile politicienilor (VIDEO)
22:12 - Cutremur de intensitate medie în Vrancea. „Echipaje operative ale ISU București-Ilfov și ISU Vrancea execută recunoașteri în teren”
21:42 - Băsescu: Atitudinea lui Simion e de slugă. Face parte din politicienii care au fost pe unde se spălau vasele la Mar-a-Lago și spun c-au fost la reședința lui Trump și au fost la un pas să se întâlnească cu el la intrare în toaletă (VIDEO)
21:12 - Nicușor Dan: „Îi îndemn pe români să se informeze ce au făcut candidații până acum” / Mesaj pentru tinerii care votează prima dată pe 18 mai (VIDEO)
20:46 - Afganistan: Talibanii au interzis şahul, pe motiv c-ar fi joc de noroc
20:17 - Elevii români au câștigat 7 medalii la Olimpiada Asiatică de Fizică