Doljean, reținut după ce a încălcat ordinul de protecție

Doljean, reținut după ce a încălcat ordinul de protecție
sursă foto: IPJ Dolj

Un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din municipiul Băilești, județul Dolj, a fost reținut, în seara zilei de 23 iunie, după ce a încălcat ordinul de protecție. Acesta s-a dus la locuința fostei concubine, deși îi era interzis.

Întreaga întâmplare a avut loc luni dimineață, când bărbatul s-a deplasat în fața porții fostei sale iubite, o tânără de 26 de ani. Acesta nu a respectat măsurile impuse de lege și astfel, a fost reținut.

Bărbatul este cercetat de oamenii legii

În cursul zilei de marți urmează să fie stabilite măsurile ce se impun în astfel de situații.

„Din cercetările efectuate, poliţiştii au stabilit că în dimineaţa zilei de ieri, în jurul orei 06.00, bărbatul s-ar fi deplasat la locuința tinerei de 26 de ani, unde ar fi aruncat cu un lichid incolor pe autoturismul proprietate personală parcat în fața imobilului acesteia, deși avea obligația de a nu se apropia la o distanță mai mică de 50 de metri față de tânără și de domiciliul acesteia, urmare a unui ordin de protecție emis de către Judecătoria Băilești.

Bărbatul a fost depistat pe raza localității Băilești și condus la sediul poliţiei pentru audieri.

În urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești, bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

În cursul acestei zile, cel în cauză va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești în vederea dispunerii unei măsuri preventive”, au declarat reprezentanții IPJ Dolj.

Ultima oră
21:43 - Diana Buzoianu susține că reprezentanții PSD pregătesc concursuri pentru ocuparea unor posturi-cheie în unele instituții: „Nu vom permite un astfel de teatru de prost gust”
20:57 - Ce se întâmplă cu cafeaua în 2026. De la espresso clasic la băuturi din sfeclă și alge, trendurile care schimbă complet piața
20:11 - Caz șocant în București! O femeie a ajuns în moarte cerebrală după un lifting facial. Familia aduce acuzații grave la adresa medicului estetician
19:26 - Victor Negrescu solicită intervenția UE după incidentul cu drona rusească din România: „Protejarea cetățenilor europeni nu poate fi fragmentată”
18:57 - Anders Fogh Rasmussen: Marea Britanie și Franța ar trebui să conducă o nouă „NATO europeană”, fără ajutor din partea SUA
18:19 - Gabriel Oprea, președintele UMPMV, de Ziua Justiției Militare: „Are un rol deosebit în progresul României”
18:01 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 26 aprilie – 2 mai 2026: energie uriașă, schimbări neașteptate și mesaje karmice pentru zodii (VIDEO)
16:20 - Panică la piscina unui centru medical din Eforie Nord. 15 persoane s-ar fi intoxicat cu clor, iar două au ajuns la spital
15:47 - Nicușor Dan, după drona căzută la Galați: „Cetățenii trebuie să fie în siguranță. Condamn ferm comportamentul Rusiei”
15:17 - Dominic Fritz, după drona căzută la Galați: „Cei care nu pot rosti cuvântul ‘Rusia’ și ‘agresor’ în aceeași propoziție nu sunt patrioți”