Florin Cîțu: Dozele de vaccin de la Pfizer vor ajunge ori astăzi, ori mâine. Nu se reprogramează nimic

Florin Cîțu: Dozele de vaccin de la Pfizer vor ajunge ori astăzi, ori mâine. Nu se reprogramează nimic
Foto: Florin Cițu / Facebook

Florin Cîțu a explicat, luni dimineață, situația în care se află România în aceste moment în campania de vaccinare împotriva COVID-19, în condițiile în care un lot de doze de vaccin de la Pfizer nu a ajuns încă în țară, deși era programat să sosească în această dimineață.

Prim-ministrul a explicat că această întârziere nu are nici un efect nedorit, pentru că programările au fost făcute pentru dozele deja existente, iar transportul va ajunge în următoarele ore.

„Nu au mai putut ajunge la acestă oră. Monitorizăm situația. Vor ajunge ori în cursul zilei de astăzi, ori mâine, dacă nu am vorbit și cu MApN, dacă avem noi posibilitatea să aducem noi aceste doze care trebuiau să vină astăzi. Oricum sunt doze de rapel, suntem ok în următoarea perioadă nu se reprogramează nimic”,a spus Cîțu.

Întrebat dacă în aceste condiții România menține ținta de vaccinare în masă până în septembrie, premierul a spus că da, în ciuda micilor probleme.

„10.400, bineînțeles, pentru că aceea estimare este făcută doar cu dozele Pfizer, dacă punem și dozele de la Moderna si AstaZeneca putem termina mai devreme”, a mai declarat premierul.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Sosirea celei de a 8-a tranșe de vaccin de la Pfizer-BioNTech, amânată. Transportul întârzie din cauza condițiilor meteo nefavorabile din Germania

A optra tranșă de vaccin anti-COVID-19 de la Pfizer și BioNTech, care constă în peste 160.000 de doze de ser și care trebuia să sosească în România luni pe cale aeriană, va întârzia din cauza condițiilormeteorologice nefavorabile din Germania, ce au făcut ca zborul să fie unul periculos și prin urmare să fie amânat, potrivit B1 TV.

Comitetul Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) anunța, duminică, că luni va ajunge în România cea de-a opta tranșă de vaccin anti-COVID-19 de la Pfizer și BioNTech,pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
18:37 - Copil, în stare gravă la spital, după ce a suferit un atac cardio-respirator. Băiatul era în excursie, la un parc acvatic din Oradea
18:33 - Suma uriașă transferată de Bashar al-Assad în Rusia după căderea regimului / Ofițerii din serviciile secrete de la damasc fac dezvăluiri incendiare
18:21 - Ce se va întâmpla, de la 1 ianuarie, odată cu majorarea salariului minim. Casa de Pensii a făcut anunțul: „Începând cu aceeaşi dată …”
18:11 - Ministerul Apărării avertizează asupra unei campanii masive de manipulări și dezinformări care circulă în spațiul public
17:49 - AEP a trimis mai multe probe Parchetului General, care arată banii băgați în campania electorală a lui Călin Georgescu: „Atestă că nu a fost o campanie cu finanțare zero” (VIDEO)
17:44 - Daniel Breaz, despre dosarul care îl vizează pe Horațiu Potra: „Pe mine mă frapează faptul că Georgescu avea nevoie de această pază”
17:08 - Marian Vanghelie, trimis în judecată de procurorii DNA, în dosarul Economat. Fostul primar, acuzat de complicitate la abuz în serviciu. Prejudiciul este de sute de milioane de lei
17:02 - Crimă în Sectorul 5 al Capitalei. Mama agresorului a sunat la 112 pentru a anunța fapta
16:56 - Gheorghe Ialomițianu: „Acest Guvern trăiește din împrumuturi și vă dați seama ce dobânzi plătim” (VIDEO)
16:51 - Bogdan Matei (PSD), despre problemele cauzate de softul Casei de Pensii: Sunt foarte multe probleme și, din păcate, pensionarii au de suferit. Statul român, prin anumite instituții ale sale, nu este pregătit de digitalizare (VIDEO)