Incendiu puternic la o fabrică de mezeluri din Mizil. Flăcările au mistuit o suprafață de 7.000 mp. Doi pompieri au fost răniți (VIDEO)

Incendiu puternic la o fabrică de mezeluri din Mizil.  Flăcările au mistuit o suprafață de 7.000 mp. Doi pompieri au fost răniți (VIDEO)

Un incendiu puternic a izbucnit marți dimineață la o fabrică de mezeluri din Mizil. Flăcările au cuprins o suprafață de șapte mii de metri pătrați. Două persoane au suferit arsuri și au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

La fața locului au intervenit șapte echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Este vorba despre cinci autospeciale de pompieri și două ambulanțe SMURD.

”În această dimineață, în jurul orei 04.00, am fost anunțați de reprezentanții ISU Prahova că a izbucnit un incendiu puternic în Orașul Mizil la SC Ana și Cornel SRL, Depozitul Mizil -Carnia.

Incendiul se manifesta într-o hală cu suprafața de aproximativ 10000 mp și birouri.

Fumul degajat în atmosfera provine din arderea pereților tip sandwich și există încă pericol de explozie a unor butelii cu freon.

În cadrul intervenției au fost răniți doi pompieri iar în continuare se intervine pentru stingerea incendiului cu aproximativ 10 autospeciale de intervenție”, se arată în comunicatul ISU Prahova.