Institutul Marius Nasta, avertisment privind o creștere „majoră” a numărului de cazuri de turberculoză

Institutul Marius Nasta, avertisment privind o creștere „majoră” a numărului de cazuri de turberculoză
Sursa Foto: Pixabay

Institutul Marius Nasta atrage atenția asupra exploziei cazurilor de tuberculoză în România. În 2022, au fost confirmate 8.824 de cazuri de tuberculoză în România, faţă de 7.618 cazuri în 2021.

Explozie a cazurilor de tuberculoză în România

„În anul 2022 e prima oară când se observă tendinţa de creştere a cazurilor depistate după pandemia care a avut un impact masiv asupra gradului de depistare. Acest amănunt impune o concentrare atentă asupra depistării precoce, a screeningului cazurilor de tuberculoză, dar şi măsuri care să vizeze creşterea aderenţei la tratament, concomitent cu intervenţii de reducerea a stigmei specifice acestei patologii”, se arată în comunicatul Institutului Marius Nasta .

Cel mai mare număr de cazuri a fost înregistrat în județul Iași, unde 476 de persoane s-au îmbolnăvit. Este urmat de Dolj – 430 de cazuri, Bacău şi Botoşani – 327 de cazuri. Totodată, 327 de copii au fost diagnosticaţi cu tuberculoză în anul 2022, cu o incidenţă de 10,7 la 100.000 copii, sub nivelul celei din 2019, care a fost de 12,7. La nivel național, incidenţa înregistrată în 2022 a ajuns la 46,1 cazuri la suta de mii de locuitori, de la 39,7 cazuri la suta de mii de locuitori în anul precedent.

„Ziua de 24 martie marchează Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei. La nivel global, tuberculoza rămâne una dintre cele mai mari provocări endemice, cu 1,6 milioane de decese înregistrate în 2021. În România, datele statistice provizorii ale Programului Naţionale de Prevenire, Supraveghere şi Control al Tuberculozei indică o creştere majoră în 2022 faţă de anul anterior. Astfel, au fost înregistrate 8.824 de cazuri în 2022 faţă de 7.618 cazuri în anul 2021“, se arată într-un comunicat al Institutului Marius Nasta .

Potrivit institutului, această creștere reflectă „noua realitate” cauzată de impactul pandemiei de coronavirus, care a ţinut departe de spitale bolnavii suferinzi de alte probleme de sănătate în afara infecţiei cu SARS-CoV-2, inclusiv tuberculoză.

Analiza datelor evidenţiază o scădere abruptă a cazurilor diagnosticate în 2020, cu peste 30%, în condiţiile în care media de scădere a incidenţei cazurilor de tuberculoză anterior pandemiei a fost în România de 5,7%. Cercetarea demonstrează că, în judeţele în care personalul medical a fost implicat aproape total în limitarea efectelor pandemiei, diagnosticarea tuberculozei a scăzut aproape la jumătate.

Urmăriți B1TV.ro și pe