Președintele Klaus Iohannis a convocat, joi, la ora 13.00 o videoconferință cu prefecții pe tema gestionării epidemiei de COVID-19, informează Administrația Prezidențială.
La videoconferința cu prefecții vor participa și premierul Ludovic Orban, ministrul Afacerilor Interne, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat.Tot miercuri, Guvernul ar urma să adopte prelungirea stării de alertă.
Ședința convocată de șeful statului are loc în condițiile în care rata incidenței cazurilor de COVID-19 la mia de locuitori a ajuns la cote îngrijorătoare în mai multe zone ale țării, existând deja municipii reședință de județ care au fost carantinare sau pentru care sunt discutate în aceste zile propuneri de intrare în carantină.
În acest moment, cea mai gravă situație este cea din Sibiu, județ în care rata incidenței cazurilor de îmbolnăvire este cea mai ridicată din țară, 7,19 la mia de locuitori. Municipiul Sibiu are o incidenţă a infectărilor de peste 11 la mia de locuitori, iar autorităţile vor să carantineze orașul. În acest sens, o şedinţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a avut loc miercuri seară și este așteptată o decizie a autorităților.
În acest moment, 25 de localități din România se află în carantină. Printre acestea se numără și municipiile Baia Mare și Zalău. Potrivit legii, nimeni nu intră și nu iese din zonele în care a fost instituită carantina, oamenii putând circula în afara acestor zone, doar pentru motive bine întemeiate.
Totodată, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa a decis, în ședința de miercuri seară, institirea carantinei zonale și în municipiul Slobozia. Măsura se aplică din data de 12 noiembrie, de la ora 12.00 și va fi valabilă pentru 14 zile.
Grupul de Comunicare Strategicăa anunțat, în raportarea de miercuri, că în ultimele 24 de ore, la nivel național, au fost confirmate 9.799 de noi cazuri de infectare cucoronavirus, dintr-un total de 38.863 de teste care au fost prelucrate în același interval. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 2.074 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. În acest moment, în spitalele de profil din România sunt internați 12.687de pacienți diagnosticați cuCOVID-19, dintre care 1.092 se află în secțiile de terapie intensivă. Totodată, autoritățile transmit că de marți până miercuri au fost înregistrate 203 noi decese în rândul românilor testați pozitiv cucoronavirus.