Ministerul Educației: Rata de promovare la examenul naţional pentru definitivat este de 72,9%

Ministerul Educației: Rata de promovare la examenul naţional pentru definitivat este de 72,9%
scoala elevi in banci. Sursa foto: Pixabay

Rata de promovare la examenul naţional pentru definitivare în învăţământul preuniversitar este de 72,90%, în creştere cu peste 3,5% comparativ cu anul trecut, anunță Ministerul Educaţiei.

Au fost declaraţi promovaţi, înainte de înregistrarea şi soluţionarea eventualelor contestaţii, 5.782 de candidaţi cu medii între 8 şi 10.

Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obţină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obţinute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puţin 8 (opt) pentru promovarea examenului.

La proba scrisă din această sesiune au fost prezenţi 8.300 de candidaţi (95,80%). Dintre aceştia, 366 de candidaţi s-au retras, iar un candidat a fost eliminat pentru fraudă. Lucrările a doi candidaţi au fost anulate în centrele de evaluare.

Astfel, din totalul celor 7.931 de candidaţi cu lucrări evaluate, 4.156 de candidaţi au obţinut note situate pe segmentul 8 – 10. Dintre aceştia, 187 au fost notaţi cu 10, iar 701 au primit note între 9,50 şi 9,99.

Potrivit ministerului, 3.232 de candidaţi au avut note între 5 şi 7,99. Cu note sub 5 au încheiat proba 543 de candidaţi.

Conform calendarului aprobat, contestaţiile se depun la centrele de examen, miercuri şi joi. Rezultatele finale vor fi publicate în centrele de examen şi pe definitivat.edu.ro în data de 28 iulie.