Ministrul Sănătății a explicat ce se va întâmpla cu personalul medical angajat în pandemie. Decizia luată de Alexandru Rafila

Ministrul Sănătății a explicat ce se va întâmpla cu personalul medical angajat în pandemie. Decizia luată de Alexandru Rafila

În timpul pandemiei, s-au făcut o serie de angajări în sistemul medical, iar ministrul Sănătății a explicat ce se va întâmpla cu personalul al cărui contract a început odată cu criza sanitară. Alexandru Rafila a luat deja o decizie în privința acestor posturi și a angajaților.

Ministrul Sănătății susține că vrea să păstreze angajații din pandemie în sistemul sanitar, pe funcțiile pe care aceștia deja le ocupă.

Ce se va întmâpla cu personalul medical angajat în pandemie

Ministrul Sănătății susține că se lucrează deja la un proiect de lege pentru păstrarea noilor angajați în sistemul românesc de Sănătate.

Alexandru Rafila spune că se va încerca permanentizarea contractelor acestora, fără să mai existe o durată limitată, iar pentru asta se lucrează la o lege în Camera Deputaților.

Este în acest moment un proiect de lege în Parlament. Am luat legătura cu 0comisia de specialitate din Camera Deputaților. Încercăm împreună cu dânșii să permanentizăm prezența acestui personal prin contracte de muncă fără durată limitată, dar trebuie să respectăm toate prevederile legale privind ocuparea posturilor.

Dar dorința noastră și mi se pare și morală și etică, cu niște oameni care și-au demonstrat utilitatea și calificarea în timpul pandemiei, fie că discutăm de direcțiile de sănătate publică sau instituțiile centrale, fie că discutăm despre spitale, ambulatorii de specialitate, acești oameni au muncit cu profesionalism. Am trecut de această pandemie”, a declarat ministrul, potrivit Antena 3.

Ce decizie a luat Alexandru Rafila cu privire la aceste contracte de muncă

Ministrul Sănătății este de părere că este „moral și etic” ca aceste contracte să se prelungească și să nu mai existe un termen limită pentru angajații care au intrat în sistemul sanitar după începerea pandemiei.

Mi se pare moral și etic să facem în așa fel încât ei să poată să ocupe, în condiții de legalitate categoric, aceste posturi. Va fi o formulă care să respecte prevederile legale care să poată, deci el trebuie trebuie, în mod evident, evaluați.

Înțeleg că există aceeași dorință și la nivelul ministerului Administrației și Internelor, unde știți bine că și acolo a existat personal suplimentar în această perioadă”, a mai adăugat Alexandru Rafila, după cum relatează sursa citată mai sus.