INTERVIU EXCLUSIV // Regizorul Radu Afrim, despre spectacolul „Pădurea spânzuraților”: “Politic vorbind, singura trimitere directă a fost la evenimentele din Piața Victoriei. Atunci Jandarmeria a luptat împotriva românilor”

Regizorul Radu Afrim a explicatmesajul social și politc al piesei având în vedere că specacolul abundă de simboluri care fac referire la problematicile societății noastre contemporane.

„În primul rând, a fost o întrebare, nu un mesaj. Cât ar sacrifica tinerii de astăzi pentru societatea românească, pentru țara lor? Pentru că știm că cei de acum 100 de ani au mers pe front, au mers în război și erau foarte tineri. E adevărat că inițial ei nu au mers pentru reîntregirea neamului, au mers pentru împărat, pentru Imperiu, pentru că „Pădurea spânzuraților” se desfășoară pe frontul austro-ungar dar ulterior s-au schimbat situațiile istorice. Asta era întrebarea mea: mai avem astăzi atâta conștiință încât să facem ceva real pentru a schimba societatea aceasta, și nu vorbesc doar de România, vorbesc și despre Europa, care se cam duce și nu știm încotro se duce și asta este și întrebarea de la sfârșitul spectacolului: unde mergem? Apoi mesajul explicit, de altfel, pe care l-am transmis prin două monoloage lungi la începutul spectacolului a fost ca o panoplie a tuturor întâmpărilor nefericite prin care societatea româneacă trece, începând cu problema defrișărilor ilegale. „Pădurea spânzuraților” este la mine doar o pădure de cioturi, nu mai este o pădure. Până și „Pădurea spânzuraților” a dispărut”, a declarat regizorul Radu Afrim.

Acesta a subliniat faptul că, dincolo de problematica războiului, adaptarea romanului lui Liviu Rebreanu transmite faptul că toate problemele majore ale societății românești au rămas în mare parte la fel.

„Spectacolul trece în revistă toate problemele globale, dar nu e tezist și nici nu mi-am dorit lucrul acesta pentru că trebuia să rezolv în primul rând romanul care este totuși unulde epocă și eu în paralel cu romanul, fără să îl avariez prea mult am dezvoltat acest paralelism cu vremurile noastre, dar totul se potrivește perfect. Dincolo de război care acum se întâmplă în alte părți, la noi nu se mai întâmplă, dincolo de tematica Primului Război Mondial, toate problemele societății românești au rămas cam la fel. Am abordat inclusiv condiția femeii care evident a evoluat, totuși, în societatea actuală dar marile noastre frici nu s-au rezolvat și nici răspunsul la întrebarea unde mergem noi ca omenire, noi ca societate cu care se încheie spectacolul. Iar politic vorbind, singura trimitere directă a fost cea la evenimentele din Piața Victoriei, la replica „dacă e posibil să lupte fratele contra fratelui” și se pare că atunci Jandarmeria Română a luptat împotriva românilor”, a explicat regizorul Radu Afrim.

Întrebat cum apreciază abordarea festivistă a celebrării Centenarului Marii Uniri care a dominat societatea românească și de ce am eșuat să facem un bilanț realist al marilor teme de actualitate, așa cum spectacolul „Pădurea spânzuraților” propune, regizorul Radu Afrim a criticat pe cei responsabili pentru organizarea evenimentelor de tip “Cântarea României”.

„Oamenii care primesc sarcinile pentru a se ocupa de astfel de festivități sau ce o fi ele foarte costisitoare știu să facă numai lucruri care să semene cu Cântarea României, lucruri care sunt kitsch, numai lucruri care trebuie să arate votantului o imagine edulcorată, o imagine în fond falsă despre ceea ce suntem noi, de parcă lumea ar fi tâmpită. Lumea nu e deloc tâmpită, însă lumea vrea să se mai și bucure din când în când și e foarte ușor să cheltui banii pe niște focuri de artificii, metaforic vorbind, pentru că acestea nu sunt chiar atât de scumpe, comparativ cu lucrurile de prost gust care s-au făcut de Centenar. Eu nu sunt la curent cu tot ce s-a făcut, dar am citit în mare. Nu puteam să fac o altăabordare a acestei teme față de cea pe care am făcut-o. Când m-a sunat Ion Caramitru să mă întrebe dacă vreau să fac acest spectacol, a fost ideea lui în primul rând, am spus da, dar o să o fac în felul meu. Altfel nu o fac și nu am avut nici cea mai mică piedică în a relizalucrurile cum am vrut eu să le fac. Putea fi și mai dur, recunosc, spectacolul meu. Oricum abordează niște probleme destul de fragile, cum e cazul relațiilornoastre cu minoritățile. Eu ca structură sunt împotriva festivismelor ieftine. Se pare că cei care fac genul acesta de evenimente chiar cred că sunt valabile și că funcționează în societatea noastră și asta este cel mai periculos lucru. Este o formă de manipulare oribilă a arăta oamenilor o istorie falsă, lucru care s-a întâmplat și pe vremea comuniștilor când nu puteai deschide un manual de istorie pentru că era plin de minciuni. Asta se perpetuează în continuare și despre asta se vorbește în spectacol, despre manualul de istorie și despre cine îl scrie astăzi în continuare și este foarte important ca istoria să ajungă nealterată și nemalformată la tineri și dacă se poate să fie și interesantă pentru ei. Eu nefiind un tip care bag degetul în ochi, nici nu sunt un tip didactic, nici nu acuz lumea în direct și nici nu îmi place să ma fac o voce deasupra altora care vede de sus ce se întâmplă. Este imposibil să faci lucrul ăsta. Însă este evident că lucrurile au fost kitsch în anul centenar, evident inutile cu bani foarte mulți. Evident că la sfârșit ne-am trezit că nu mai sunt bani de cultură”, a mai declarat regizorul Radu Afrim.

Întrebat dacă prin alegerea romanului lui Liviu Rebreanu a dorit să ofere o alternativă la modul în care școala românească percepe și se raportează la textele clasice, regizorul Radu Afrim a dezvăluit că a dorit printre altele să îi facă pe tineri să citească romanul pe care l-a adaptat în spectacol.

„Se vorbește în spectacol și despre școala din ziua de azi care dă elevilor să învețe pe de rost analizele profesorilor lor. Dar cel mai mult mi-am propus să dau impuls tinerilor să citească romanul, să îi duc spre carte și am avut confirmări de la oameni care au dorit să citească acest roman după spectacol. Am altă abordare decât cea din manual. Eu cel puțin pe vremea liceului meu la fel de superficial am citit această carte. În facultatea de litere pe care am făcut-o la Cluj nu îmi amintesc să mă fi marcat vre-un cuvânt despre Rebreanu. Abia în vara trecută am stat foarte mult cu această carte care nu mi se pare deloc un dosar închis, nu mi se pare deloc o carte clasată. E o carte care ridică încă multe probleme”, a spus Radu Afrim.

În ceea ce privește unele adaptări contemporane a textelor clasice din cadrul FNT și măsura în care ele sugerează o deschidere a teatrului românesc, Radu Afrim a precizat că au fost foarte multe spectacole neinspirate și că o abordare contemporană înseamnă mai mult decât „să îi îmbraci pe actori în haine cumpărate de la magazinele de astăzi”.

„Văzând unele abordări contemporane, sincer mi-aș fi dorit să fie o abordare clasică a lor, atât erau de neinspirate și de multe ori cu cât dorești să fii mai modern cu orice preț, tu având o vârstă să zicem, ești mult mai prăfuit decât cei care sunt cuminți și fac o abordare de tip școlar a clasicilor. De multe ori și în occident, nu doar la noi, se limitează abordările moderne la a-i îmbrăca pe actori în haine cumpărate de la magazinele de astăzi, decorul e modern dar ideile sunt la fel, personajele vorbesc la fel, situațiile sunt la fel, nu sunt trimiteri exacte, pentru că este foarte greu să fii coerent și să nu intri într-o fundătură cu un text clasic adus în contemporaneitate. Nu se potrivesc toate. Este foarte greu. Unele din această cauză sunt datate și nu se mai joacă, pentru că nu poți să le aduci în contemporan decât foarte greu. Chiar și eu lucrez acum la „Trei surori” de Cehov la Teatrul Național și se întâmplă acțiunea în România anului 2019 și sunt foarte atent ca lucruruile să se lege și să nu mă duc în bălării”, a spus regizorul Radu Afrim.

Pe de altă parte acesta a precizat că publicul a devenit mult mai deschis la abordările moderne față de anii trecuți.

„Publicul este mai deschis la așa ceva. Publicul este foarte deschis, uneori chiar prea deschis. Nu mai sunt reacții de indignare cum erau acum 18 ani când am făcut „Trei surori” pentru prima dată și l-am reinventat. Atunci a fost lumea foarte vehement împărțită în două. Nu mai există lucrul ăsta. Totuși societatea, spectatorii au mai văzut între timp spectacole și din vest, lumea mai circulă în occident și vede că totuși nu se poate merge pe aceeași cărare. Dacă actoria este de calitate, dacă regia este foarte bună și te face să crezi că este posibilă atunci merge. Dacă asta este de foarte proastă calitate nu ai să convingi publicul cu nicio viziune din lume”, a conchis regizorul Radu Afrim.

La ediţia din acest an a Festivalului Naţional de Teatru desfășurat în Capitală în perioada 18-27 octombrie sunt prezente nu mai puţin de trei producţii semnate de regizorul Radu Afrim.

Este vorba despre „Pădurea spânzuraţilor“, spectacolul-eveniment al stagiunii trecute, montat la Teatrul Naţional din Bucureşti, de „Dansul Delhi“, pus în scenă la Naţionalul ieşean, şi de „Sub fiecare pas e o mina neexplodată dintr-un război neterminat cu tine“, cu un text scris chiar de Radu Afrim special pentru actorii teatrului Tineretului din Piatra Neamţ.