Scandal de proporții la Spitalul Județean Ploiești. Un medic a fost filmat în timp ce țipa la pacienții fără programare

Scandal de proporții la Spitalul Județean Ploiești. Un medic a fost filmat în timp ce țipa la pacienții fără programare
Foto: sjup.ro

Holul Spitalului Județean Ploiești a fost cuprins de strigătele unui medic care, aflat la sfârșit de program, a început să alunge pacienții care încă așteptau să fie consultați.

Unii dintre aceștia veniseră fără programare și s-au așezat la coadă în speranța că vor fi consultați, așa cum se întâmplă frecvent în spitalele din țară. Holurile unităților medicale ajung să fie asaltate de bolnavi, veniți într-un număr atât de mare încât medicii nu îi pot face față.

Filmată și distribuită în mediul online, scena a declanșat o anchetă administrativă la Spitalul Județean Ploiești. Însă, conducerea îi găsește circumstanțe atenuante medicului, specialist ORL.

„Domnul doctor putea să vadă 28 de pacienți, deja văzuse 37 în ziua respectivă”, a spus Andrei Ilinca, directorul medical al SJU Ploiești, potrivit Știrile ProTV.

Programarea, o adevărată provocare pentru bolnavi

Mulți pacienți merg la cabinetul specialistului fără programare. De altfel, programările sunt greu de făcut. Sistemul online funcționează doar ocazional, iar telefonic, bolnavii trebuie să sune prin centrală, la interiorul dorit.

„Întreb și eu dacă mă primește, d-aia stau aici la ușă”, a spus o pacientă.

„Am un număr de telefon la care trebuie să sun pe data de 15, până atunci nu se știe nimic”, a spus o altă pacientă.

O altă problemă ar fi faptul că medicii din ambulatoriu lucrează, în paralel, și în secții. Din acest motiv, așteptarea la ușa cabinetului poate dura încă și mai mult.

„Se mai decalează, oamenii trebuie să înțeleagă că omul ăla se zbate între viață și moarte și atunci trebuie operat de urgență”, a spus Cristian Vlădescu, medic specialist chirurgie plastică.

 

Problema programărilor, frecventă în spitalele din România

Și la Spitalul Județean din Brașov, acolo unde programările pot fi făcute doar în teorie, pacienții merg direct la spital. În funcție de norocul fiecăruia, unii sunt consultați, alții reușesc măcar să se programeze.

Ambulatoriul Spitalului Județean Sibiu primește pacienți doar cu programare, însă la unele specialități, obținerea unei programări poate fi o adevărată victorie.

Unele cabinete lucrează cu bonuri de ordine, distribuite dimineața. În astfel de cazuri, pacienții trebuie să ajungă încă de la prima oră pentru a prinde un bon de ordine, apoi așteaptă până le vine rândul.