Surpriză la mormântul lui Ion Iliescu. Fostul președinte a fost înmormântat, joi, la Cimitirul Militar Ghencea III din București.
În urmă cu o zi, multe persoane au remarcat câteva detalii care lipseau de pe crucea care a fost așezată la căpătâiul lui Ion Iliescu, la priveghiul de la Palatul Cotroceni. Mai exact, de pe cruce lipseau câteva detalii importante, adică nu apărea inscripția tradițională „INRI”, prezentă pe majoritatea crucilor creștine, care înseamnă: „Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor”, nici data nașterii și nici data morții lui Ion Iliescu.
:format(webp):quality(webp)/http://b1tv.ro/wp-content/uploads/2025/08/ID314726_INQUAM_Photos_George_Calin-scaled.jpg)
Iată că la scurt după ce a fost înmormântat, a apărut o fotografie de la mormântul lui Iliescu și, surpriză! Crucea a fost schimbată.
De crucea de piatră de la mormânt a fost legată cu două panglici tricolore o altă cruce, care are inscripționate toate detaliile care lipseau inițial, adică acronimul INRI. De asemenea, apar scrise complet data nașterii și data morții, 03.03.1930, respectiv 05.08.2025.
:format(webp):quality(webp)/http://b1tv.ro/wp-content/uploads/2025/08/WhatsApp-Image-2025-08-07-at-16.02.18.jpeg)
Amintim că fostul preşedinte al României Ion Iliescu a fost înmormântat joi, în Cimitirul Militar Ghencea III, cu onoruri militare.
Nina Iliescu, soția lui Ion Iliescu, nu a participat la slujba de înmormântare din cauza unor probleme de sănătate.