Ultimul mesaj al lui Ionuț Anghel înainte să moară: „A trebuit să se întâmple iar o tragedie ca cea de la Piatra Neamț, ca să se vadă că nu se mișcă mare lucru?” (VIDEO)

Ultimul mesaj al lui Ionuț Anghel înainte să moară: „A trebuit să se întâmple iar o tragedie ca cea de la Piatra Neamț, ca să se vadă că nu se mișcă mare lucru?” (VIDEO)

Neputința sistemului medical românesc a mai produs o dramă. IonuțAnghel, tânărul de 33 de ani care aștepta de 2 ani un transplant de plămâni s-a stins din viață. Statul roman nu a gasit în tot acest timp posibilitatea de a-l salva pe bărbatul din Vrancea.

Ionuț Anghel a murit în aşteptarea unui transplant

La doi ani după ceCălin Farcaş, un tânăr din Braşov,a murit în aşteptarea unui transplant, tragedia se repetă.

Ionuţ Anghel în vârstă de 33 de ani suferea de o boală gravă la plămâni. Se afla pe o listă de aşteptare pentru un transplant de plămâni, operaţie care putea fi făcută doar în străinătate de aproape doi ani de zile. Însă autorităţile din România l-au ignorat.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

În ultimul mesaj transmis pe o reţea de socializare, Ionuţ îşi arăta nemulţumirea faţă de sistemul sanitar românesc. El făcea referire la tragedia de la Piatra Neamţ, acolo unde autorităţile au acţionat promt, însă în cazul lui, mulţi oameni mor cu zile.

” Ce tara … Traim intr-o tara in care daca o singura persoana are o boala ce are nevoie de tratament sau transplant (in cazul meu), in afara tarii, nu reuseste mare lucru… Se loveste de tot ce tine SISTEM MEDICAL ROMANESC si de toate prostiile birocratice (care in afara se rezolva imediat, la noi dureaza cu saptamanile) si de oamenii din sistem care fug de responsabilitate … A trebuit sa se intample iar o tragedie ca cea de la Piatra Neamt, ca sa se vada ca nu se misca mare lucru? E nevoie sa „disparem” ca sa punem capat problemei si sa nu mai stresam pe nimeni?”, scria Ionuț Anghel pe Facebook.

Ultimul mesaj al lui Ionuț Anghel înainte să moară:

Reamintim că luna trecută, Ionuț Anghel lansase un apel în urma căruia a avut loc în sprijinul său un protest în Piața Unirii din Focșani. De-a lungul ultimilor ani, Ziarul de Vrancea a publicat mai multe articole în care a făcut cunoscută situația disperată și lupta pentru fiecare secundă de viața a tânărului vrâncean care implora sprijin de la autorități pentru o operație de transplant de plămâni, fără de care era conștient că nu poate supraviețui mult timp.

Manifest în Piaţa Unirii din Focşani pentru Ionut Anghel din Mărăşeşti

Şi nu a fost singurul strigă de ajutor pe care l-a avut tânărul în mediul online. În luna iulie, bărbatul a lansat o scrisoare deschisă către Ministerul Sănătăţii în care cerea explicații pentru persoanele care sunt pe lista de așteptare și pentru care un transplant poate face diferen?a dintre viață și moarte.

În zadar însă, sistemul l-a ignorat, iar bărbatul a rămas acasă conectat la butelia de oxigen. În vârstă de 33 de ani, Ionuţ a lăsat în urmă o soţie şi un băieţel de numai 3 ani.

Îngrijorător este faptul că de mai bine de şase luni niciu transplant nu a mai fost efectuat în ţara noastră. În centrul unde se pot efectua astfel de interventii complicate, Spitalul Sfânta Maria din Capitală a fost în carantină, iar spitalele unde se pot face recuperări după o astfel de operaţie au devenit astăzi centre suport covid.

Ca Ionuţ mulţi oameni aşteaptă o nouă şansă la viaţă. Potrivit statisticilor, peste 3.700 de pacienţi români aşteaptă în acest moment pe listă pentru un transplant.

Directorul ANT: „La momentul de față, condiția lui medicală nu permitea transplantul”

Radu Zamfir, directorul Agenției Naționale de Transplant, a vorbit marți la Digi24 despre cazul tânărului de 35 de ani din Focșani.

„Îmi pare nespus de rău și consider că s-a făcut, cel puțin acum un ultima perioadă, absolut tot ce se putea pentru a ajunge în etapa de transplant. Au fost niște discuții cu centre și cu agenția de transplant din Italia pentru a fi operat acolo. Cei de acolo au spus că, la momentul de față, riscurile sunt prea mari și riscă să decedeze la scurt timp după efectuarea transplantului. După ce am primit acest răspuns, am luat legătura cu niște centre din Franța să vedem dacă opinia este aceeași și în această etapă a survenit neferictul eveniment. Răspunsultuturor centrelor care au fost interogate din Italia a fost că e mult prea riscantă operația, pentru că ar duce inevitabil la deces”, a spus Radu Zamfir, directorul Agenției Naționale de Transplant, la Digi24.

Întrebat dacă în România se putea face acest transplant, el a răspuns că „pentru a efectua un transplant pulmonar, pacientul se prezintă la acest centru – dacă se poate, este pus pe lista de așteptare, dacă nu, i se oferă negația și urmează să fie transplantat în alte centre din afara țării”.

Zamfir a precizat că acum mai sunt opt pacienți pe lista de așteptare pentru un transplant pulmonar.