Ludovic Orban, președintele PNL, a fost întrebat dacă este de părere că Florin Cîțu are nevoie de planul național de investiții „Anghel Saligny” în contextul Congresului PNL, unde cei doi candidează pentru șefia partidului. „Sper că adoptarea acestui proiect se face pentru scopul real pentru care eu m-am luptat de atât timp, și anume pentru dezvoltarea infrastructurii în comunitățile locale”, a spus în replică liderul liberalilor.
„Acest plan național de investiții a fost dezbătut în coaliție, sigur că am acceptat să obținem din partea partenerilor de coaliție propuneri de îmbunătățire legate de transparență, de criterii obiective, de proceduri de selectare a proiectelor care să fie clare. Ca atare, și eu, ca președinte al Partidului Național Liberal, susțin adoptarea planul național de investiții, dar, atenție, fără să afectăm coeziunea coaliției, pe o formă a proiectului care să fie conformă cu voința comună a coaliției și, evident, cu respectarea tuturor procedurilor constituționale și legale”, a declarat Ludovic Orban, miercuri, la Parlament, pe fondul disputei dintre premier și USR-PLUS.
Întrebat dacă Florin Cîțu are nevoie ca acest proiect să fie adoptat în contextul Congresului PNL, Ludovic Orban a răspuns: „Sper că motivul adoptării acestui proiect, despre care eu vorbesc încă de la sfârșitul lui ianuarie, e adevărat că o bună perioadă vorbeam singur în coaliție despre necesitatea acestui proiect de investiții, sper că adoptarea acestui proiect se face pentru scopul real pentru care eu m-am luptat de atât timp, și anume pentru dezvoltarea infrastructurii în comunitățile locale pentru că finanțări europene în domeniul infrastructurii nu vor fi accesibile foarte repede și din cauza asta era nevoie de lansarea unui program de investiții în infrastructura locală”.
Întrebat dacă programul „Anghel Saligny” ar putea fi adoptat astăzi, așa cum susține premierul, președintele PNL a explicat: „Dacă îndeplinește condițiile legale și în mod evident dacă o facem și cu acordul partenerilor de coaliție, poate fi adoptat”.