Tanczos Barna: Agenția pentru Protecția Mediului nu are capacitatea de a interveni cu o echipă de specialiști pentru decontaminarea sau ecologizarea zonelor poluate

Tanczos Barna: Agenția pentru Protecția Mediului nu are capacitatea de a interveni cu o echipă de specialiști pentru decontaminarea sau ecologizarea zonelor poluate
Sursa foto: Facebook

Agenția Națională pentru Protecția Mediului nu are capacitatea să intervină cu specialiști pentru decontaminarea și ecologizarea zonelor poluate, a declarat Tanczos Barna, ministrul Mediului, care susține că nu există nici cadrul legal sau fonduri pentru astfel de intervenții.

Tanczos Barna, despre Agenția pentru Protecția Mediului și intervențiile în zonele poluate

Într-o conferință de presă desfășurată luni la Oradea, ministrul a fost întrebat care sunt demersurile pe care le va face Ministerul Mediului după cazul de la Sâniob, în condițiile în care acolo, în aprilie, comisarii de mediu din Bihor depistau aproape 200 de tone de gunoaie din materiale textile, plastic și cauciuc în curtea unei firme din această comună, potrivit Agerpres.

Cel puțin 10 TIR-uri cu gunoaie din Italia fuseseră aduse aici ilegal, fiind depozitate în condiții precare și insalubre, context în care comisarii de mediu au făcut o sesizare penală.

„Problema de la Sâniob este în atenţia mea de câteva lui și le cer colegilor mei din minister de câteva săptămâni bune să-mi ofere soluţii pentru ecologizarea unor situri care prezintă contaminări, poluări, în urma unor fapte penale sau ilegalităţi comise de persoanele fizice sau juridice. Avem mai multe situaţii similare la nivel naţional. La momentul acesta există doar o soluţie teoretică prin care Agenţia pentru Protecţia Mediului ar trebui să intervină şi să soluţioneze problemele de genul Smârdan, de la graniţa dintre judeţele Tulcea şi Galaţi, unde zeci de mii de tone de deşeuri de origine animală au fost împrăştiate pe câmp, sau contaminări în urma unor activităţi nelegale cu deşeuri. În momentul de faţă, Agenţia nu are capacitatea de a interveni cu o echipă de specialişti pentru decontaminare, ecologizare. Pe de o parte, nu au fost prevăzute niciodată fonduri pentru asemenea intervenţii, pe de altă parte, este reglementată doar sumar problema asigurării de mediu pentru acele companii unde se pot întâmpla asemenea situaţii”, a declarat Tanczos Barna.

Ministrul Mediului susține că se poartă discuții cu Ministerul Justiției pentru un pachet de măsuri privind procedurile de cercetare penală situații de acest gen. Infracționalitatea pe mediu, spune el, are o caracteristică ieșită din comun și care nu se compară cu niciun alt domeniu, dat fiindcă probele dispar foarte repede. Astfel, dacă nu se face în momentul contaminării, probarea unor fapte penale este greoaie sau chiar imposibilă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`