Medicii de la Spitalul Victor Babeș din Capitala au trecut printr-o experiență halucinantă. Un bărbat a fost adus la spital, cu o mașină particulară, de către trei persoane. Aceștia au precizat că omul nu se simțea deloc bine, fiind suspect de COVID-19. În urma consultărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul inconștient era deja mort.
O mașină particulară, în care se aflau în total 4 persoane a sosit luni la Spitalul Victor Babeș din Capitală. Cele trei persoane au precizat că l-au adus pe bărbat, un pacient în vârstă de 79 de ani pentru că prezenta o stare gravă generală, fiind suspect de COVID-19.
Medicii care l-au examinat pe bărbat, un infecționist și un medic de ATI, au constatat că persoana în cauză deja decedase, notează Digi24.
Așa cum prevede protocolul, la fața locului a fost chemată poliția. În urma certificărilor documentelor celorlalte trei persoane, s-a constatat că bărbatul suferea de numeroase afecțiuni neurologice și cardiace.
Astfel, Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei a stabilit că nu este vorba despre moarte suspectă în cazul bărbatului decedat și adus la Matei Balș. Soția acestuia a decedat cu o zi în urmă, la un alt spital din București, din cauza COVID-19.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la Institutul de Medicină Legală.