Un bărbat în vârstă de 51 de ani a ajuns la spital, în stare gravă, după ce a fost mușcat de câini pe drumul care face legătura între localitățile Lăpușnic și Bara, din județul Timiș.
Bărbatul a plecat să își cumpere pâine de la un magazin din localitate, iar pe drum șase câini au apărut din senin și s-au repezit asupra lui. Omul a fost pur si simplu dezbracat de patrupedele agresive, care aparțin unui cioban, notează LugojInfo.ro.
Politistii au deschis o ancheta si l-au gasit pe ciobanul care deține câinii. Acesta s-a ales cu dosar penal și urmează să raspundă pentru comportamentul animalelor.
Victima a fost dusă mai întai la spitalul din Lugoj, unde medicii s-au îngrozit când i-au vazut rănile, astfel că au luat decizia de a-l transfera de urgență la Timișoara.
„Bărbatul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că cei 6 câini aparțin unui bărbat, în vârstă de 34 de ani, din comuna Bara. În acest caz a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin de către proprietarul căinelui sau deținătorul temporar al acestuia, asupra unei persoane”, a anunțat Poliția Timiș.