Posibilele cauze ale incendiului de la Mănăstirea Bistrița au fost stabilite de inspectorii ISU Vâlcea. Incendiul a mistuit chiliile și au dus la moartea unei măicuțe.
Comisia de cercetare a concluzionat că focul ar fi putut izbucni din două surse diferite, ambele fiind luate în calcul în raportul final.
Pe de o parte, anchetatorii au găsit indicii că flăcările au pornit de la un cablu electric defect sau care nu era izolat cum trebuie.
Pe de altă parte, specialiștii analizează varianta ca incendiul să fi fost provocat de o lumânare sau o candelă lăsată aprinsă și nesupravegheată în chilia măicuței. Aceste ipoteze sunt acum elemente cheie în dosarul deschis de polițiști pentru ucidere din culpă și distrugere.
Incendiul de la o mănăstire a izbucnit chiar în dimineață prima zilei de Paște. Flăcările au cuprins acoperișul chiliilor pe o suprafață de 800 de metri pătrați.
Pompierii din trei județe au fost trimiși de urgență la fața locului pentru a stinge flăcările. Echipele de intervenție folosesc numeroase autospeciale pentru a încerca să limiteze pagubele, și pentru a proteja restul complexului monahal de puterea focului.
„La fața locului au fost mobilizate 6 autospeciale de stingere de la ISU Vâlcea, 3 de la ISU Gorj și 1 de la ISU Argeș, o autospecială pentru intervenții la înălțime, o autospecială de primă intervenție și comandă, precum și o ambulanță SAJ”, a declarat ISU Vâlcea.
Reprezentantul pompierilor a explicat că salvatorii au găsit acoperișul clădirii cu etaj cuprins complet de flăcări.
În timp ce unii militari se luptă cu focul, alții au intrat în misiune pentru a verifica dacă există oameni blocați în interior și pentru a scoate de acolo o butelie GPL care ar putea exploda în orice clipă.