Pescobar, patronul restaurantului „Taverna Racilor”, acuză un șantaj după controalele ANPC: „Direct la Parchet mă duc!” / Constantinescu (ANPC): Sunt petarde de fum ce încearcă să mascheze realitatea, neregulile găsite (VIDEO)

Pescobar, patronul restaurantului „Taverna Racilor”, acuză un șantaj după controalele ANPC: „Direct la Parchet mă duc!” / Constantinescu (ANPC): Sunt petarde de fum ce încearcă să mascheze realitatea, neregulile găsite (VIDEO)
Inquam Photos / Octav Ganea

Paul Nicolau, patronul restaurantului „Taverna Racilor” Herăstrău, amendat de mai multe ori de ANPC și față de care Autoritatea a cerut închiderea pentru un an, a acuzat că e „executat și şantajat”. Amendate au fost și restaurantele „Taverna Racilor” din Timișoara și Snagov.

În replică, Horia Constantinescu, șeful ANPC, a susținut că Nicolau doar vrea să distragă atenția opiniei publice de la problemele găsite în restaurantele sale. Constantinescu a mai spus că dacă patronul avea vreo dovadă pentru acuzațiile sale, s-ar fi dus până acum la Parchet.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Politica Zilei”, moderată de Ioana Constantin pe B1 TV.

Acuzațiile lansate de Paul Nicolau (Pescobar) la adresa ANPC

Omul de afaceri a zis că „nu acceptă să dea bani niciunui partid politic” şi a anunţat, totodată, că nu va intra în politică: „Nu voi intra în niciun partid, nu accept să dau bani niciunui partid, nu ma mai șantajați în niciun fel. Dacă mai sunt șantajat, direct la Parchet mă duc”.

„Am văzut acum o știre a domnului Horia Constantinescu care nu se oprește și căruia îi plac circul și divertismentul. Este singura autoritate din România care face circ pe TikTok. A spus că au găsit 136 de kilograme de produse expirate la Timișoara.

Domnule Horia, dovedim prin acte, prin facturi, prin CMR că dorada pe care o luăm de la Muntele Athos, de la Mănăstirea Vatopedu, este total în regulă. Cele 136 cu care vă lăudați voi, rușine să vă fie, sunteți demni de rușine, demonstrăm tot, când s-a vândut, când a intrat dorada, demonstrăm absolut tot. Părinții de la Athos trimit dorada la Giurgiu și acolo o transportăm pentru locațiile noastre. Este pur eroare umană!”, a declarat Pescobar, pe Instagram.

Replica lui Horia Constantinescu (ANPC)

„Cred că dacă ar fi existat măcar o singură probă în susținerea afirmațiilor pe care le face, sigur ar fi fost deja la Parchet. Nu există niciun fel de astfel de astfel de discuție purtată nici de către conducerea Autorității, nici de către mine, nici de colegii comisari de execuție.

Sunt petarde de fum ce încearcă să mascheze realitatea. Realitatea e că produsele ce urmau a fi servite, exact cum își asumă el, erau păstrate în condiții neconforme. Mi se pare jenant ca un pretins administrator al unei locații de alimentație publică să spună tranșant că nu contează o diferență de 12 grade raportate la unul dintre cele mai perisabile alimente – peștele poate reprezenta un potențial pericol.

Marfa provine de la o locație administrată din grupul de firma din care și Taverna Racilor face parte. Au fost acolo depistate, și la acțiunile precedente, cantități de produse depozitate în containere în curte, în condiții total neconforme. Containere nu erau nici măcar autorizate sanitar-veterinar.

Aceste lucruri au dus la decizia de a extinde acțiunile de control și la celelalte locații, unde au fost depistate neconformități ce au dus la măsuri complementare.

Ce vrea acest aparent administrator, spun aparent că pe niciuna dintre firme nu apare ca administrator sau acționar, e o distragere a atenției de la o realitatea pe care colegii mei au constat-o.

Domnul nu apare pe niciuna dintte societățile controlate, pe una apare mama dânsului, pe alta un alt membru al familiei. Probabil se ocupă mai mult de PR și marketing, lucru care se vede”, a replicat Horia Constantinescu, șeful ANPC, pentru B1 TV.

Știre în curs de actualizare