Eveniment
O româncă a leșinat în fața polițiștilor, după ce i-au fost găsite arme în bagaj, pe aeroportul din Memmingen, Germania. Ea avea un pistol cu electroșocuri, scrie Libertatea.
În urma controalelor securității aeroportului, s-au descoperit două obiecte interzise în bagajele a două persoane.
Românca de 38 de ani avea un pistol cu electroșocuri, sub formă de lanternă.
După incident, în fața polițiștilor, femeia a leșinat și a avut nevoie de îngrijiri medicale de la serviciile de urgență.
În celălalt caz, s-a găsit un cuțit în bagajul de mână al unui tânăr în vârstă de 18 ani, din Bulgaria.
În ambele cazuri, poliția de frontieră a confiscat armele și a inițiat proceduri penale pentru infracțiuni.