Explozie misterioasă într-o localitate din județul Brăila. Pompierii din cadrul serviciului de intervenții au fost anunțați că un proiectil misterios s-ar fi prăbușit peste o casă de locuit.
Potrivit informațiilor furnizate de autoritățile brăilene, un cetățean a sunat la numărul de urgență 112. Omul a alertat pompierii spunând că un obiect misterios s-ar fi prăbușit, din atmosferă, peste o casă din localitata Berlești.
În urma alertei primite, ISU Brăila a trimis la fața locului un echipaj pirotehnic precum și specialiști în cercetare chimică, biologică, radiologică și nucleară (CBRN). Odată ajunși la fața locului, pompierii au constatat că nu a fost vorba, totuși, despre un proiectil misterios care s-a prăbușit peste locuința respectivă. În urma verificărilor, aceștia au stabilit că este vorba despre ceva mult mai banal. Explozia a fost provocată de o butelie care a fost racordată la un aragaz.
„Evenimentul a fost anunţat la apelul unic de urgenţă 112 de către un cetăţean, care a comunicat faptul că ar fi căzut un obiect din atmosferă, fapt care nu s-a confirmat. Astăzi, 12.03.2025, ora 13:10, Garda de intervenţie Ianca a fost alertată şi s-a deplasat cu o ASAS şi o ambulanţă SMURD în localitatea Berleşti (UAT Ianca), unde la o locuinţă, în urma unei acumulări de gaze de la o butelie care alimenta un aparat de gătit, a avut loc o explozie neurmată de incendiu. În sprijinul echipajelor de la Garda de intervenţie Ianca s-au deplasat de la Detaşamentul 1 de pompieri Brăila echipajul pirotehnic şi cel de cercetare chimică, biologică, radiologică şi nucleară”, au arătat reprezentanții ISU Brăila.
Pompierii au mai stabilit că explozia ar fi fost provocată de o improvizație la instalația electrică din bucătăria casei respetive. Proprietarul, în vârstă de 56 ani, a suferit arsuri minore la o mână.
Omul a primit îngrijiri medicale din parta paramedicilor din cadrul SMURD și a refuzat să fie transportat la spital.
Pompierii au mai constatat că explozia a afectat acoperişul din ţiglă, a casei, pe o suprafaţă de 15 mp, dar și unul dintre pereți, de paiantă.