O turistă în vârstă de 28 de ani a fost reținută de autoritățile din Florența după ce s-a urcat pe celebra statuie a lui Neptun din Piazza della Signoria, un monument datând din secolul al XVI-lea. Incidentul a atras rapid atenția poliției, iar femeia a fost coborâtă imediat de pe statuie.
Turista ar fi declarat că se afla în Florența înainte de nuntă și că ar fi fost provocată de prieteni să urce pe monument, conform The Guardian.
Aceasta ar fi ajuns pe statuia lui Neptun pentru a atinge anumite părți ale sculpturii, însă gestul a dus la deteriorări semnificative ale monumentului.
Experții au stabilit că au fost afectate atât picioarele cailor sculptați, cât și elemente decorative ale fântânii, inclusiv o friză de care tânăra s-ar fi ținut pentru a nu aluneca.
Reprezentanții orașului estimează că pagubele se ridică la aproximativ 5.000 de euro.
Autoritățile din Italia au intervenit imediat după ce au observat incidentul. Turista a fost coborâtă de pe statuie și ulterior acuzată de deteriorarea unui bun artistic și arhitectural.
Naționalitatea femeii nu a fost făcută publică.
Incidentul nu este unul singular în zona turistică din Florența. În trecut, au existat mai multe situații similare în care turiști au deteriorat monumente istorice.
În 2005, un turist a provocat daune serioase statuii lui Neptun, rupând chiar un braț al sculpturii. În 2023, un turist german a avariat monumentul după ce a încercat să urce pentru a face un selfie.
Tot în aceeași perioadă, un cuplu a fost surprins încercând să escaladeze o copie a celebrului „David” al lui Michelangelo amplasată în Piazzale Michelangelo.
Cazul readuce în atenție problema comportamentului turiștilor în zonele istorice intens vizitate. Monumentele din Florența sunt considerate patrimoniu cultural de mare valoare, iar autoritățile italiene atrag constant atenția asupra protejării acestora.
Specialiștii subliniază că astfel de gesturi, chiar dacă sunt făcute impulsiv sau „la provocare”, pot duce la distrugeri ireversibile ale unor opere de artă vechi de sute de ani.