UPDATE ora 15:35: Cei 6 parlamentari ai partidului UNIT care anunțaseră că nu vor susține moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan au rămas acum doar cinci, după ce unul dintre colegi și-a dat demisia. Reprezentanții formațiunii susțin că decizia ar fi fost luată în urma unor presiuni și acte de șantaj.
Calculele pentru moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan devin tot mai complicate, după ce mai mulți parlamentari din opoziție ar fi făcut un pas înapoi. Potrivit unor surse citate de Știripesurse, 6 parlamentari din opoziție, care au semnat inițial moțiunea, ar fi fost deja convinși de negociatorii lui Ilie Bolojan să nu mai susțină demersul de demitere a Executivului.
Pentru ca Guvernul să fie demis, este nevoie de cel puțin 233 de voturi „pentru”. În momentul depunerii moțiunii de către Partidul Social Democrat, Alianța pentru Unirea Românilor și PACE, existau 253 de semnături.
Între timp, situația pare să se fi schimbat, după ce liberalii ar fi purtat negocieri individuale cu o parte dintre semnatari.
Conform acelorași surse, șase parlamentari ar fi fost convinși să nu mai voteze moțiunea de cenzură. Aceștia sunt:
Înaintea votului decisiv de marți, partidele care susțin moțiunea încearcă să evite orice surpriză. Astfel, PSD, AUR și PACE ar fi decis ca parlamentarii lor să voteze „la vedere”, pentru a elimina riscul unor eventuale trădări.
Miza este una majoră, mai exact, transformarea semnăturilor de pe moțiune în voturi reale în plen.
Surse politice susțin că parlamentarii care nu mai susțin moțiunea ar putea fi prezenți în sală, dar nu vor participa efectiv la vot. În acest scenariu, cheia nu mai este doar prezența, ci numărul voturilor exprimate concret.
Această strategie ar putea înclina balanța în favoarea Guvernului, în condițiile unui echilibru fragil în Parlament.
Potrivit unor surse politice, Partidul Social Democrat ar avea pregătite două variante de acțiune în cazul în care moțiunea va fi adoptată. Acestea depind în mare măsură de posibilitatea refacerii unei majorități cu Partidul Național Liberal, dar fără actualul premier.