Un turist a fost rănit după ce a alunecat pe un traseu din Masivul Ceahlău duminică. Echipa de intervenție i-a acordat primul ajutor, după ce acesta s-a rănit la picior, iar elicopterul nu a putut ajunge din cauza condițiilor meteo.
Potrivit surselor, turistul din Bacău, foarte bine echipat şi cu experienţă, a alunecat şi a suferit mai multe escoriaţii la picioare şi braţe, precum şi plăgi zdrobite la un picior care vor necesita intervenţii chirurgicale de sutură, scrie Libertatea.
Turistul a fost dus în baza Salvamont Dochia, de unde va fi transportat, timp de aproximativ trei ore, cu o targă de salvare montană, până la locul de unde poate fi preluat, potrivit România tv. „Turistul din Bacău a refuzat pe proprie răspundere ambulanţa, menţionând că preferă să fie dus de colegi la o clinică din Bacău în vederea unui consult de specialitate şi a intervenţiei chirurgicale de sutură a plăgilor”, arată sursa citată.