Tentativă de omor în familie. Fost miner, condamnat la închisoare pentru că și-a atacat ginerele cu coasa

Tentativă de omor în familie. Fost miner, condamnat la închisoare pentru că și-a atacat ginerele cu coasa

Un bărbat de 62 de ani a fost condamnat la 3 ani și 5 luni de închisoare,pentru tentativă de omor, după ce l-a rănit pe ginerele său cu o coasă. Decizia a fost luată de Tribunalul Bihor.

În urma unei altercații domestice care a avut loc anul trecut, Augustin Gabor, fost miner din Pietroasa, a aruncat cu obiectul contondent spre victima care tocmai se urcase în autoturismul propriu, pregătindu-se să plece. Coasa a pătruns prin parbrizul mașinii și l-a nimerit pe ginere în stomac, precizează ebihoreanul.ro.

Kovaci Tibi a fost spitalizat, iar socrul său a ajuns în arest preventiv, timp de trei luni. După ce a fost judecat, Gabor a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Oradea, care l-a obligat pe acesta să-i plătească ginerelui său daune morale în valoare de 1.000 de lei. De asemenea, Gabor are interdicție să se mai apropie de victimă timp de doi ani după executarea pedepsei.

Tags: