Jandarmeria îl apără pe jandarmul care a bătut cu pumnii un protestatar, la manifestația de sâmbătă seară, din București. Georgian Enache, purtător de cuvânt al instituției, a declarat că jandarmul era îndreptățit să reacționeze astfel, deoarece manifestanții nu au avut o atitudine pașnică și au făcut presiuni asupra cordonului.
Întrebat despre comportamentul jandarmului care a lovit cu pumnii un protestatar, Enache a răspuns: ”a fost determinat de modul de manifestare a persoanelor aflate în fața lui. Jandarmul avea obligația și era legitimat să asigure acel dispozitiv de ordine publică, să țină acea cale rutieră liberă. Cei care au exercitat violență asupra colegului nostru și-au asumat această reacție din partea forțelor de ordine când nu s-au mai manifestat pașnic și au făcut presiune”.
Enaghe a mai spus că jandarmul respectiv a dovedit profesionalism de-a lungul timpului și că nu vrea să-l vulnerabilizeze. În schimb, dacă va fi găsit vinovat, va fi tras la răspundere.
Purtătorul de cuvânt a refuzat să spună numele, gradul și funcția jandarmului în cauză.
Enache l-a mai apărat pe acestaspunând că fiecare reacționează diferit în situațiile tensionate.
Jandarmeria se face scut în fața jandarmului care a bătut cu pumnii un protestatar: Cei care au exercitat violență asupra colegului nostru și-au asumat această reacție
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.