Mănăstirea Maglavit este rezultatul promisiunii lui George Becali care a anunțat public că dacă Steaua se califică mai departe în față lui Betis Sevilla, în 2006, va ctitori o mănăstire. Gigi Becali sși-a respectat promisiunea a finanțat ridicarea unei biserici pe locul pe care, în 1935, se spune că ciobanul Petrache Lupu l-ar fi văzut pe Dumnezeu.
În 2008, pe când mănăstirea era în construcție, starețul Vladimir povestea cât de generos era Gigi Becali, care solicitase chiar îmbrăcarea cu foița de aur a interiorului. „Toate materialele le-au adus ei, noi nu cumpărăm nimic. Aurul cu care se vor acoperi mai multe sute de metri pătrați din interior și exterior este un aur special, produs în Italia. Are 22 de carate și este cel mai bun de pe piață. Sunt foițe aplicabile pe perete, ce nu se lipesc, altfel aurul cade și nu mai poate fi folosit la nimic. Un metru pătrat acoperit cu aur costă peste 1.000 de lei. Pe lângă interior, care va fi aproape în totalitate îmbrăcat în aur, vrem să facem și exteriorul pe porțiuni însemnate”, povestea starețul în presă, potrivit știrilekanald
![]()
Portretul ctitorului se afla la loc de mare cinste pe zidul bisericii mănăstirii, unde ocupa jumătate din peretele principal, de deasupra intrării, cealaltă jumătate fiind acoperită cu portretul lui Petrache Lupu.
Doar că, surpriză, anii au trecut, Gigi Becali nu a mai sponsorizat construcția, iar părințeii călugări au sancționat prompt secarea fondurilor. Fostul ctitor a fost „retrogradat” pe un perete lateral, unde apara doar ca un modest bust pictat, pierdut printre trei fețe bisericești impunătoare!
![]()
Pe zidul unde se afla înainte chipul lui Gigi Becali sunt reprezentate acum șase măicuțe și două înalte fete bisericești, în timp ce și portretul lui Petrache Lupu a fost „restrâns”, lângă el apărând patru înalți preoți și un om de afaceri! De notat ar fi faptul că Gigi Becali ar fi cheltuit pentru ridicarea mănăstirii cel puțin un milion de euro! Recunoștința bisericească are, după câte se pare, piciorușe tare scurte!