Atac armat într-un oraș din regiunea Almeria, din Spania. Două persoane au fost ucise, iar alte patru între care și doi minori au fost răniți grav. Incidentul s-a petrecut luni seara, iar atacatorul a fost reținut de autorități.
Doi oameni au murit şi alţi patru, între care doi minori, au fost grav răniţi luni seară, într-un atac armat, informează cotidianul El Pais. Acest incident s-a produs în municipiul El Ejido, o localitate din provincia Almeria, din sud-estul Spaniei. Potrivit relatării, autoritățile au fost informate cu privire la incident luni seara, în jurul orei locale 23.15.
În urma acestui incident violent, mai multe unităţi ale Gărzii Civile, între care membri ai Grupului de Acţiune Rapidă, au fost desfăşurate în zonă. De asemenea, la locul incidentului au fost chemate și mai multe echipaje medicale pentru a trata victimele împuşcăturilor. Conform datelor furnizate de medici, unul dintre cei răniți a fost internat la Terapie Intensivă, în stare gravă.
Potrivit sursei citate, evenimentul s-a petrecut în zona cunoscută sub numele de El Canalillo, în apropierea oraşului vecin Balanegra. Suspectul a fost arestat, a anunţat Garda Civilă spaniolă (poliţia). Potrivit publicației El Pais, care a citat martori, atacatorul ar fi fost fiul celor două victime omorâte.
De asemenea, Garda Civilă a transmis că unul dintre minorii răniți, în vârstă de șapte luni, este fiul atacatorului. El a fost internat în stare critică. Cel de-al doilea copil rănit are doi ani. Adulții internați sunt o femeie, aflată în stare gravă și un bărbat de 60 de ani internat la Terapie Intensivă.
Scene de groază în San Diego, după un atac armat asupra unui centru islamic, în urma căruia au murit mai multe persoane. Potrivit poliției, trei bărbați adulți și-au pierdut viața, printre ei aflându-se și un agent de pază. Atacul a avut loc la un centru islamic situat la aproximativ 15 kilometri nord de centrul orașului San Diego. Complexul este frecventat zilnic de comunitatea musulmană și găzduiește inclusiv o școală.
Anchetatorii cred că autorii s-ar fi sinucis după ce au provocat această tragedie. Este vorba despre doi adolescenți, ale căror vârste au fost estimate la 17 și 19 ani.
Autoritățile iau în calcul varianta unei crime motivate de ură, ancheta fiind direcționată în acest sens până la apariția unor dovezi care să infirme ipoteza.