PNȚCD, evacuat din sediul din centrul Capitalei după datorii uriașe. Spațiul ar fi fost subînchiriat ilegal de către Aurelian Pavelescu unui restaurant

Aurelian Pavelescu și partidul pe care îl conduce, PNȚCD, au fost evacuați din sediul situat în zona Pieței Rosetti din București, după ani de litigii și datorii acumulate către Administrația Fondului Imobiliar (AFI) din subordinea Primăriei Capitalei. Potrivit municipalității, datoria totală a partidului depășea 329.000 de lei, incluzând penalitățile.

Primăria Capitalei: partidul lui Pavelescu, restanțe de peste 329.000 de lei

Conform informațiilor, contractul pentru imobil expirase, însă partidul a refuzat să elibereze spațiul, fiind nevoie de o hotărâre judecătorească pentru evacuare. Instanța a dispus încă din 2023 evacuarea formațiunii pentru neplata chiriei și ocuparea fără drept a imobilului după expirarea contractului.

Imobilul administrat de AFI includea o clădire și o curte generoasă situate pe Bulevardul Carol I, în apropierea Pieței Rosetti. Potrivit datelor prezentate de Primăria Municipiului București, spațiul avea o suprafață totală de peste 2.700 de metri pătrați, iar chiria lunară stabilită prin contract era de aproximativ 6.850 de lei.

Municipalitatea susține că, la scurt timp după preluarea spațiului, partidul ar fi subînchiriat fără drept o parte din imobil unei firme private, care ulterior a transferat folosința unei alte societăți comerciale, ce a amenajat acolo o terasă și apoi un restaurant.

Potrivit calculelor realizate de AFI, firma care a exploatat restaurantul ar fi trebuit să achite lunar sume cuprinse între aproximativ 4.500 și 6.000 de euro, în funcție de sezon, pentru utilizarea spațiului și a curții aferente.

Primăria susține însă că, între 2016 și 2024, societatea comercială nu ar fi plătit sumele datorate, ceea ce a generat prejudicii estimate la aproximativ 480.000 de euro. Ulterior, după controale efectuate de autorități, AFI ar fi încercat recuperarea banilor, însă fără succes. La finalul lunii aprilie 2026, compania figura cu datorii totale de aproximativ 2,3 milioane de lei, inclusiv penalități.

Potrivit Primăriei Capitalei, în ultimele zile, Poliția Locală București a început procedurile de dezafectare a restaurantului amenajat în curtea sediului PNȚCD. Reprezentanții municipalității susțin că intervenția ar fi fost îngreunată după ce accesul în curte a fost blocat inițial cu un autoturism și ulterior cu un lacăt montat pe poartă.

Acuzații mai vechi privind administrarea patrimoniului PNȚCD

Situația actuală vine pe fondul unor controverse mai vechi legate de gestionarea patrimoniului partidului. În ultimii ani, mai mulți membri și foști lideri ai PNȚCD l-au acuzat pe Aurelian Pavelescu de administrarea netransparentă a bunurilor formațiunii și de înstrăinarea unor sedii istorice ale partidului.

În 2022, doi vicepreședinți ai partidului au susținut public că veniturile provenite din restaurantul amenajat în curtea sediului ar fi fost gestionate netransparent și au acuzat conducerea partidului că a permis exploatarea comercială a spațiului în condiții controversate.

De asemenea, în trecut au existat dispute interne privind vânzarea unor sedii istorice ale PNȚCD, inclusiv acuzații formulate către autorități privind posibile încălcări ale legislației privind patrimoniul partidelor politice.