Inundațiile au făcut PRĂPĂD în România! Sute de case, curţi şi străzi au fost afectate (VIDEO)

România se confruntă cu inundaţii masive, puhoaiele transformând localităţi întregi în imense întinderi de apă.

Ploile masive au măturat culturi, au înecat drumuri, au distrus gospodării şi au luat vieţi omeneşti.

Patru persoane au murit în urma inundaţiilor, iar un bărbat este dat dispărut. Una dintre victime, o femeie de 70 de ani din Vrancea, a fost luată de viitură de pe marginea unui drum şi purtată zeci de metri. A fost găsită după 12 ore, fără suflare. Iar o bătrână din judeţul Botoşani a murit după ce tavanul casei sale, îmbibat cu apă, a cedat şi a căzut peste ea.

În total, 100 de localităţi din ţară au simţit furia dezlănţuită a naturii, peste 760 de persoane fiind salvate sau evacuate din locuinţe din cauza viiturilor.

Cu o forță înspăimântătoare, șuvoaiele au năvălit și în localitățile din Brașov . Râul Tărlung, ieșit din matcă, a transformat drumuri, case și câmpuri în întinderi nesfârșite de apă. De asemenea, un pod de cale ferată s-a prăbușit în râul Tărlung.

Prăpăd a fost și în județul Bacău! Apa a pătruns în curți, case și beciuri, iar oamenii au fost nevoiți să-și părăsească locuințele.

În comuna Bârsana, în zona în care se află și Mănăstirea Bârsana, din Maramureș, oamenii au fost evacuați din calea viiturii cu buldozerul.

O femeie de 70 de ani, din județul Vrancea, a fost găsită moartă, în apropierea unui pârâu care s-a revărsat din cauza ploilor abundente. Ultima dată a fost văzută chiar pe malul cursului de apă, autoritățile căutând-o timp de mai bine de 12 ore.

Nu a fost singura victimă a puhoaielor de nestăvilit. O femeie de 81 de ani, din comuna Lunca, județul Botoșani, a murit, după ce tavanul casei în care locuia s-a prăbușit peste ea, din cauza infiltrațiilor generate de ploi. Rudele femeii au sunat la 112, însă pompierii nu au mai putut face nimic pentru salvarea femeii.

Sute de gospodării din județul Bacău au fost înghițite de ape. Ploile abundente din ultimele ore au lăsat oamenii fără agoniseala de o viață. Ba mai mult, sătenii au fost nevoiți să-și părăsească locuințele pentru a-și salva viața.

În județul Covasna, peste 500 de oameni au fost sfătuiți să își părăsească locuințele. Așa că două sate au fost evacuate de urgență după ce un dig s-a rupt.

În total, în România, 760 de persoane au fost salvate din calea viiturii.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Ultima oră
19:19 - Primarul din Tulcea se plânge că alertele de drone alungă turiștii din Delta Dunării / Ce s-a schimbat în bine
18:49 - Eurovision 2026 | Teleradio Moldova, reacție în scandal: „Juriul care a acordat punctajul nu reprezintă poziţia instituţiei” / Cum răspunde o jurată acuzației de „românofobie”
18:18 - Alexandra Căpitănescu, discurs la întoarcerea acasă: „Sper ca România să își susțină și mai mult artiștii, să înțeleagă că nu toți sunt la fel și că fiecare om e diferit. Să dăm voie artiștilor să experimenteze, să fie ei!” (VIDEO, GALERIE FOTO)
17:40 - Irineu Dărău: E mai multă liniște în Guvern după plecarea PSD-iștilor. Aveau un discurs dublu / Cred că USR și PNL trebuie să aibă o strategie coordonată
17:09 - O fată de 15 ani a murit după ce a căzut de pe terasa unui bloc din București. Cum s-a produs tragedia
16:36 - Concluzia lui Mihai Trăistariu, după performanța Alexandrei Căpitănescu la Eurovision: „Dacă ai o voce foarte bună, treci de votul politic și de alte ciudățenii” (VIDEO)
16:14 - Ministrul Darău (USR): Am găsit situaţii foarte grele și multă nepăsare la companiile de stat / Noii manageri vor avea indicatori de performanță foarte ambițioși
15:52 - Votul de la Eurovision 2026, explicat de o jurată din Republica Moldova. De ce au fost diferențe enorme față de public
15:46 - De la prima consultație la tratamentul final: cum arată pas cu pas relația dintre pacient și dentist la Dental Chic Cluj-Napoca
15:07 - Bistrița: Fiul viceprimarului din Prundu Bârgăului găsit decedat într-o râpă. Care sunt primele concluzii ale anchetatorilor