Caz REVOLTĂTOR: O pacientă a murit după ce a fost refuzată la consultaţie de un medic (VIDEO)

O pacientă, refuzată la consultaţie de un medic din Târgu-Jiu, a murit într-un spital din Craiova, unde fusese transferată, informează B1 TV. Specialistul de gardă ar fi scris în foaia de observaţie că refuză investigaţia din cauza salarizării „necorespunzătoare”. Asta deşi, spun anumite surse, câştigă lunar aproximativ 11 mii de lei. Cazul este anchetat acum atât de comisii ale spitalului, cât şi de Colegiul Medicilor.

Femeia avea 62 de ani. Era internata la spitalul județean din Craiova în stare gravă, diagnosticata cu bronhopneumonie.

„Evoluța a fost nefavorabilă cu tot tratamentul intensiv, cu consultul interdisciplinar, cu tratament susținut. S-a instalat stopul cardiorespirator ireversibil la manevrele de resuscitare”, a declarat Cristina Geormăneanu, purtător de cuvânt al Spitalului din Craiova

La sfârșitul lunii ianuarie, pacienta a ajuns la urgenţă în Târgu Jiu, dar pentru că avea simptomele unei pneumonii acute, acolo medicii de la camera de gardă au cerut să fie consultată şi de un pneumolog. Numai că specialistul de gardă ar fi refuzat consultaţia.

„În ciuda referatelor insistente pe care le-am depus, conducerea nu ne-a acordat sporul pentru activitatea pe care o desfășurăm conform legii”, a declarat Elena Vlad, medic primar pneumolog.

Conducerea unităţii medicale a anunţat că vor fi verificate şi alte cazuri care au fost tratate de medicul pneumolog.

”S-a făcut o informare și am constituit o comisie de disciplină care să efectueze cercetarea disciplinară, să propună eventualele sancțiuni”, a spus Gică Capota, director Spital de Urgență Târgu Jiu.

Potrivit unor surse, salariul medicului pneumolog este de aproape 10 mii de lei. Fără să fie luate în calcul sporurile.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Ultima oră
19:19 - Primarul din Tulcea se plânge că alertele de drone alungă turiștii din Delta Dunării / Ce s-a schimbat în bine
18:49 - Eurovision 2026 | Teleradio Moldova, reacție în scandal: „Juriul care a acordat punctajul nu reprezintă poziţia instituţiei” / Cum răspunde o jurată acuzației de „românofobie”
18:18 - Alexandra Căpitănescu, discurs la întoarcerea acasă: „Sper ca România să își susțină și mai mult artiștii, să înțeleagă că nu toți sunt la fel și că fiecare om e diferit. Să dăm voie artiștilor să experimenteze, să fie ei!” (VIDEO, GALERIE FOTO)
17:40 - Irineu Dărău: E mai multă liniște în Guvern după plecarea PSD-iștilor. Aveau un discurs dublu / Cred că USR și PNL trebuie să aibă o strategie coordonată
17:09 - O fată de 15 ani a murit după ce a căzut de pe terasa unui bloc din București. Cum s-a produs tragedia
16:36 - Concluzia lui Mihai Trăistariu, după performanța Alexandrei Căpitănescu la Eurovision: „Dacă ai o voce foarte bună, treci de votul politic și de alte ciudățenii” (VIDEO)
16:14 - Ministrul Darău (USR): Am găsit situaţii foarte grele și multă nepăsare la companiile de stat / Noii manageri vor avea indicatori de performanță foarte ambițioși
15:52 - Votul de la Eurovision 2026, explicat de o jurată din Republica Moldova. De ce au fost diferențe enorme față de public
15:46 - De la prima consultație la tratamentul final: cum arată pas cu pas relația dintre pacient și dentist la Dental Chic Cluj-Napoca
15:07 - Bistrița: Fiul viceprimarului din Prundu Bârgăului găsit decedat într-o râpă. Care sunt primele concluzii ale anchetatorilor