Mihail Dumitru (Comisia Europeană): Până la acest moment nu văd fermieri perdanţi în România

Mihail Dumitru, director general adjunct Directoratul General Agricultură şi Dezvoltare Rurală al Comisiei Europene (CE), este de părere că, din propunerea Comisiei cu privire la viitoarea Politică Agricolă Comună, până la acest moment nu există fermieri perdanți.

„În România nivelul bugetar se menţine. În sensul că atât pe Fondul European de Garanţii Agricole România câştigă un pic, nu pierde. Deci reducerea bugetului PAC nu va afecta cu nimic nivelul Pilonului I în România. România va câştiga, de asemenea, la nivelul mediu al subvenţiilor, suntem în acel proces de convergenţă externă, în sensul că cei care sunt sub media plăţilor pe hectar în Uniunea Europeană vor avea o creştere, România încadrându-se în această categorie. Iar pe partea de Dezvoltare Rurală, pentru a menţine acelaşi nivel de finanţare publică pentru dezvoltarea rurală, va trebui o contribuţie naţională mai mare care să compenseze reducerea din bugetul european. Acesta este logica de menţinere a aceluiaşi nivel de finanţare în mediul rural. Din propunerea Comisiei până la acest moment, la nivelul de negociere de până în prezent, nu văd fermieri perdanţi în România”, a declarat Mihail Dumitru, la conferinţa „Reforma Politicii Agricole Comune”, organizată de Ministerul Afacerilor Externe în parteneriat cu Institutul European din România, potrivit Agerpres.

Mihail Dumitru a declarat că plata va fi la hectar, “deci o plată de bază”. În acest context, explică acesta, fermierii nu vor pierde.

“Depinde şi de câţi se vor înscrie la aceasta. Vor exista posibilităţi suplimentare dacă vor intra în eco-scheme şi de asemenea vor exista posibilităţile oferite planul de dezvoltare rural, măsurile de exemplu de compensare în zonele cu handicap natural, în zona de munte. De asemenea, România poate să-şi păstreze, este voluntar, să păstreze sistemul de plată cuplată, deci în limita bugetului propus aceste forme de sprijin cuplat care au existat şi care s-a încetăţenit în România. Spre exemplu în domeniul tomatelor, fructelor şi legumelor, vor putea continua, dar va fi decizia Guvernului României”, a spus Mihail Dumitru.

Acvesta se aratîncrezător că acest lucru se va întâmpla în a doua parte a anului, mai exact în toamnă.

“Speranţa noastră este, de asemenea, că un acord pe buget se va finaliza şi vom şti şi câţi bani vor fi. Iar cum se vor aloca aceste subvenţii în România vom şti în momentul în care Guvernul Românei va trimite Comisiei Planul Naţional Strategic pentru Politica Agricolă Comună şi acolo vom şti exact ceea ce propune România ca implementare a viitoarei Politici Agricole Comune. Iar certitudinea, dacă vreţi, pentru toţi fermierii va veni în momentul când acest plan va fi aprobat”, a mai spus directorul general adjunct Directoratul General Agricultură şi Dezvoltare Rurală al Comisiei Europene (CE).

Ultima oră
19:19 - Primarul din Tulcea se plânge că alertele de drone alungă turiștii din Delta Dunării / Ce s-a schimbat în bine
18:49 - Eurovision 2026 | Teleradio Moldova, reacție în scandal: „Juriul care a acordat punctajul nu reprezintă poziţia instituţiei” / Cum răspunde o jurată acuzației de „românofobie”
18:18 - Alexandra Căpitănescu, discurs la întoarcerea acasă: „Sper ca România să își susțină și mai mult artiștii, să înțeleagă că nu toți sunt la fel și că fiecare om e diferit. Să dăm voie artiștilor să experimenteze, să fie ei!” (VIDEO, GALERIE FOTO)
17:40 - Irineu Dărău: E mai multă liniște în Guvern după plecarea PSD-iștilor. Aveau un discurs dublu / Cred că USR și PNL trebuie să aibă o strategie coordonată
17:09 - O fată de 15 ani a murit după ce a căzut de pe terasa unui bloc din București. Cum s-a produs tragedia
16:36 - Concluzia lui Mihai Trăistariu, după performanța Alexandrei Căpitănescu la Eurovision: „Dacă ai o voce foarte bună, treci de votul politic și de alte ciudățenii” (VIDEO)
16:14 - Ministrul Darău (USR): Am găsit situaţii foarte grele și multă nepăsare la companiile de stat / Noii manageri vor avea indicatori de performanță foarte ambițioși
15:52 - Votul de la Eurovision 2026, explicat de o jurată din Republica Moldova. De ce au fost diferențe enorme față de public
15:46 - De la prima consultație la tratamentul final: cum arată pas cu pas relația dintre pacient și dentist la Dental Chic Cluj-Napoca
15:07 - Bistrița: Fiul viceprimarului din Prundu Bârgăului găsit decedat într-o râpă. Care sunt primele concluzii ale anchetatorilor