Campania de recrutare a rezerviștilor voluntari, reluată. Ce solde ar putea încasa militarii care stau acasă

În perioada următoare, Ministerul Apărării Naționale (MApN) reia campania de recrutare a rezerviştilor voluntari, fiind vorba de peste 3.500 de posturi care vor putea fi accesate numai în acest an.

Pentru că până acum aceste campanii nu au prea avut succes, surse militare au declarat că speră să fie aprobată o modificare legislativă făcută de mai mult timp în urmă care face mai atractive condiţiile de angajare în aceste funcţii declarate vacante de MApN, scrie adevarul.ro. Modificarea este, în prezent, în procesul de avizare.

Cei care aplică pentru un post de rezervist voluntar vor beneficia, potrivit documentului, de o remuneraţie de trei ori mai mare decât cea prevăzută în prezent. Dacă avem în vedere că în cazul unui soldat profesionist salariu lunar este de 1.857 de lei, rezervistul voluntar va avea de încasat după perioada de instrucţie, când stă acasă, aproximativ 540 de lei. Pe acelaşi principiu, un subofiţer rezervist voluntar va încasa 720 de lei, iar un locotenent-colonel din categoria rezervist voluntar va avea un venit de aproape 1.200 de lei.

Mai mult, cât timp este în programul de instruire, voluntarul va primi soldă întreagă, la fel ca un militar profesionist.

Proiectul de modificare a Legii 270/2015 mai prevede o serie de modificări care vor face mai atractivă oferta de angajare ca rezervist voluntar.

Mai precis, se renunţă la obligativitatea anunţării părăsirii localităţii de domiciliu sau a deplasării în străinătate şi se elimină prevederea potrivit căreia contractul este reziliat dacă rezervistul a plecat în străinătate o perioadă mai mare de 60 de zile.

Ultima oră
19:19 - Primarul din Tulcea se plânge că alertele de drone alungă turiștii din Delta Dunării / Ce s-a schimbat în bine
18:49 - Eurovision 2026 | Teleradio Moldova, reacție în scandal: „Juriul care a acordat punctajul nu reprezintă poziţia instituţiei” / Cum răspunde o jurată acuzației de „românofobie”
18:18 - Alexandra Căpitănescu, discurs la întoarcerea acasă: „Sper ca România să își susțină și mai mult artiștii, să înțeleagă că nu toți sunt la fel și că fiecare om e diferit. Să dăm voie artiștilor să experimenteze, să fie ei!” (VIDEO, GALERIE FOTO)
17:40 - Irineu Dărău: E mai multă liniște în Guvern după plecarea PSD-iștilor. Aveau un discurs dublu / Cred că USR și PNL trebuie să aibă o strategie coordonată
17:09 - O fată de 15 ani a murit după ce a căzut de pe terasa unui bloc din București. Cum s-a produs tragedia
16:36 - Concluzia lui Mihai Trăistariu, după performanța Alexandrei Căpitănescu la Eurovision: „Dacă ai o voce foarte bună, treci de votul politic și de alte ciudățenii” (VIDEO)
16:14 - Ministrul Darău (USR): Am găsit situaţii foarte grele și multă nepăsare la companiile de stat / Noii manageri vor avea indicatori de performanță foarte ambițioși
15:52 - Votul de la Eurovision 2026, explicat de o jurată din Republica Moldova. De ce au fost diferențe enorme față de public
15:46 - De la prima consultație la tratamentul final: cum arată pas cu pas relația dintre pacient și dentist la Dental Chic Cluj-Napoca
15:07 - Bistrița: Fiul viceprimarului din Prundu Bârgăului găsit decedat într-o râpă. Care sunt primele concluzii ale anchetatorilor