Președintele Klaus Iohannis a anunțat marți că respinge propunerile făcute de premierul Viorica Dăncilă pentru a prelua potrofoliile Justiției, Fondurilor Europene și Românilor de pretutindeni.
Într-o declarație de presă susținută la Palatul Cotroceni, șeful statului a calificat drept o farsă remanierea guvernamentală propusă de premier.
”Această remaniere este un fel de farsă. Nu are absolut nimic de-a face cu îmbunătățirea actului de guvernare, cu agenda românilor sau cu agenda României. Este cauzată de o răfuială mai degrabă din interiorul PSD. Ca atare, mi se pare că este această remaniere neavenită.
Pe de altă parte, avem cele trei demisii și la un moment dat, evident că aceste trei persoane vizate vor pleca. Însă cele trei propuneri care au fost făcute pentru a înlocui miniștrii care pleacă sunt propuneri cu care nu sunt de acord. Sunt persoane nepotrivite pentru funcția de ministru și nu accept această remaniere așa cum mi-a fost propusă.
Am avut o discuție telefonică cu doamna prim-ministru și am rugat-o fie să vină cu alte propuneri pentru persoanele care vor prelua portofoliile, fie să vină cu propuneri de miniștri interimari, până când PSD vine cu niște propuneri pe care le pot accepta. (…) Persoanele (propuse – n.r.)pur și simplu nu sunt pregătite, nu au ținuta necesară pentru a ocupa aceste funcții”, a declarat Klaus Iohannis.
Întrebat dacă are de gând să împiedice în vreun fel semnarea decretului în cadrul în care se va ajunge la restructurarea Guvernului, iar PSD va veni cu aceleași propuneri de miniștri, Klaus Iohannis a răspuns: ”Deocamndată suntem în situația unei remanieri solicitate, pe care tocmai am refuzat-o ca principiu. Dacă Parlamentul încearcă o restructurare vom vedea dacă vor reuși în Parlament, dar o astfel de încercare aș trata-o ca o încercare de a-l ocoli pe președinte și vom vedea ce acțiuni juridice se impun atunci”.
De asemenea, șeful statului a precizat că nu va lua act de demisiile celor trei miniștri până când nu va ști ce persoane vor prelua portofoliile în cauză.
Klaus Iohannis a mai spus că va aborda subiectul situației Codurilor penale și în cadrul întâlnirii pe care o va avea cu reprezentanții Comisiei de la Veneția, aflați în vizită la București.
Premierul Viorica Dăncilă i-a transmis președintelui Klaus Iohannis propunerea de revocare a ministrului Justiției, Tudorel Toader, și demisiile ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb, respectiv, ministrului pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero, ambele candidate la alegerile europarlamentare. Ulterior, premierul a propus-o Oana Florea, la Fondurile Europene, și pe Tit Liviu Brăiloiu, la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.