Comsia Europeană a DECIS: Țările membre UE sunt obligate să limiteze cantitatea de acizi trans din alimente. Substanțele sunt responsabile pentru declanșarea celor mai grave boli 

Comisia Europeană a adoptat recent un regulament prin care toate statele membre UE sunt obligate să limiteze cantitatea de acizi grași trans nesaturați (AGTN) din alimente, informează HotNews.ro. Astfel, în țările din blocul comunitar, produsele alimentare nu mai trebuiesă conțină o cantitate mai mare de 2 grame de acizi trans la 100 de grame de grăsime.

”Conținutul de acizi grași trans, alții decât acizii grași trans prezenți în mod natural în grăsimea de origine animală, din alimentele destinate consumatorului final și din alimentele destinate vânzării cu amănuntul, nu depășește 2 grame la 100 g de grăsime”, se arată în articulul 1 al regulamentului.

Noile reguli sunt obligatorii de la finalul acestei luni, însă produsele alimentare neconforme mai pot fi comercializate până la 1 aprilie 2021. După această dată, este interzisă introducerea lor pe piață.

Considerați a fi cele mai nocive grăsimi din alimente, acizii grași trans nesaturați sunt, potrivit specialiștilor, responsabili pentru declanșarea unor afecțiuni grave ca bolile cardiovasculare, accidentul vascular cerebral, diabet, cancer șiAlzheimer. Nu mai puțin de 50.000 de europeni mor anual din cauza acestor probleme grave de sănătate, în timp ce în România, afecțiunile provoacă aproximativ 3.000 de decese în fiecare an.

Acizii trans sunt substanțe obținute pe cale industrială, fără vreo sursă naturală. Alimentele vizate de noul regulament adoptat de Comisia Europeană sunt margarina, mezelurile, produsele de tip fast food, produsele de patiserie, prăjiturile, biscuiții, popcornul pentru microunde, chipsurile, mâncarea semi-preparată, supele la plic, maioneza, cremele tartinabile, diverse tipuri de sosuri sau cerealele preambalate.

Acizii trans sunt folosiți pe scară largă de producătorii de alimente pentru că fac produsele să arate mai bine și prelugesc termenul de valabilitate al acestora.

Potrivit statisticilor, pe piața europeană sunt comercializate produse alimentare care conțin chiar și până la 40-50% acizi grași trans nesaturați, iar multe dintre acestea sunt prezente mai ales în țările din sudul și sud-estul Europei.

Ultima oră
19:19 - Primarul din Tulcea se plânge că alertele de drone alungă turiștii din Delta Dunării / Ce s-a schimbat în bine
18:49 - Eurovision 2026 | Teleradio Moldova, reacție în scandal: „Juriul care a acordat punctajul nu reprezintă poziţia instituţiei” / Cum răspunde o jurată acuzației de „românofobie”
18:18 - Alexandra Căpitănescu, discurs la întoarcerea acasă: „Sper ca România să își susțină și mai mult artiștii, să înțeleagă că nu toți sunt la fel și că fiecare om e diferit. Să dăm voie artiștilor să experimenteze, să fie ei!” (VIDEO, GALERIE FOTO)
17:40 - Irineu Dărău: E mai multă liniște în Guvern după plecarea PSD-iștilor. Aveau un discurs dublu / Cred că USR și PNL trebuie să aibă o strategie coordonată
17:09 - O fată de 15 ani a murit după ce a căzut de pe terasa unui bloc din București. Cum s-a produs tragedia
16:36 - Concluzia lui Mihai Trăistariu, după performanța Alexandrei Căpitănescu la Eurovision: „Dacă ai o voce foarte bună, treci de votul politic și de alte ciudățenii” (VIDEO)
16:14 - Ministrul Darău (USR): Am găsit situaţii foarte grele și multă nepăsare la companiile de stat / Noii manageri vor avea indicatori de performanță foarte ambițioși
15:52 - Votul de la Eurovision 2026, explicat de o jurată din Republica Moldova. De ce au fost diferențe enorme față de public
15:46 - De la prima consultație la tratamentul final: cum arată pas cu pas relația dintre pacient și dentist la Dental Chic Cluj-Napoca
15:07 - Bistrița: Fiul viceprimarului din Prundu Bârgăului găsit decedat într-o râpă. Care sunt primele concluzii ale anchetatorilor