Zeci de persoane evacuate dintr-un bloc din Galați: „Din cauza unui miros persistent care se manifestă pe casa scării”

Zeci de persoane evacuate dintr-un bloc din Galați: „Din cauza unui miros persistent care se manifestă pe casa scării”

Treizeci şi şase de persoane au fost evacuate, miercuri, dintr-un bloc din Galaţi, după ce pe casa scării s-a semnalat un miros puternic. Pompierii au solicitat echipajul CRBN de la Brăila pentru a efectua măsurători şi a identifica substanţa, transmite news.ro.

„La orele 13.20 Dispeceratul ISU a fost solicitat în Galaţi, pe strada Frunzei, la blocul 4F, din cauza unui miros persistent care se manifestă pe casa scării blocului cu 4 etaje”, a transmis, miercuri, ISU Galaţi.

Sursa citată a precizat că pompierii au evacuat 28 adulţi şi 8 copii din întregul bloc, iar Distrigaz a făcut măsurători şi a costatat că nu este vorba despre gaz.

”Sursa mirosului nu este cunoscutăă şi a fost solicitat un echipaj cu autospeciala CBRN (cercetare chimică, biogică, nucleară) de la ISU Brăila, care urmează să ajungă in scurt timp la incident”, a mai transmis ISU Galaţi.

Tags: