Adrian Papahagi se retrage din cursa pentru şefia PMP pentru a-l sprijini pe Daniel Funeriu

Adrian Papahagi se retrage din cursa pentru şefia PMP pentru a-l sprijini pe Daniel Funeriu
Foto: evz.ro

Adrian Papahagi a anunţat, sâmbătă, la Congresul PMP, că se va retrage din cursa pentru şefia partidului, pentru a-l sprijini pe Daniel Funeriu.

Acesta a făcut acest anunţ după discursul Elenei Udrea, el susținând o intervenţie în faţa delegaţilor la Congres, în calitatea sa de candidat.

Papahagi i-a rugat pe delegaţii prezenţi la Congresul PMP să-l voteze pe Daniel Funeriu, precizând că personal se retrage „în rezerva de cadre a partidului”, urmând să poată fi folosit ulterior de PMP.

Anterior, în discursul rostit în faţa delegaţilor la Congres, Adrian Papahagi a arătat că „marii politicieni sunt oameni de curaj”, el adresând şi un îndemn inedit: „Nu vă fie frică, nu fiţi căcăcioşi!”. Papahagi a reamintit că a folosit un îndemn similar şi atunci când era în PDL. „Acum repet şi aici, nu vă fie frică, nu fiţi căcăcioşi! Noi nu suntem căcăcioşi, noi suntem curajoşi, nu vă fie frică să spuneţi ceea ce credeţi”, a arătat el. „Marii politicieni sunt oameni de curaj, restul sunt căcăcioşi”, a adăugat Adrian Papahagi.

El a mai arătat că unii au ales „să se dea pe mâna unui caporal”, în loc să meargă cu „un căpitan încercat”.

„Mi se rupe de partid, vă spun sincer, nu partidul mă interesează pe mine, ci ţara (…). Dacă partidul ăsta este disfuncţional, mai bine la gunoi cu el decât să ne pierdem timpul”, a mai spus Papahagi în intervenţia sa.

El a mai arătat că PMP a fost creat pentru a fi o alternativă, „nu ca să intre în jocuri dubioase”.

„Noi suntem partidul altfel”, a adăugat Papahagi.

El a precizat totodată că nu prea poartă blugi şi speră să nu fie exclus pentru asta.

Adrian Papahagi a mai spus în discursul său că, dacă Eugen Tomac ar fi candidat pentru preşedinţia PMP, atunci el nu s-ar mai fi înscris în cursa pentru şefia partidului. „Dacă Eugen Tomac ar fi candidat din nou, eu nu eram aici. Fiindcă Eugen a decis să nu o facă, m-am simţit dator să prezint viziunea spiritului fondator”, a mai spus Papahagi.

Adrian Rădulescu şi Gelu Vişan au anunţat la rândul lor că îşi retrag candidaturile pentru şefia PMP şi o susţin pe Elena Udrea.

Ultima oră
19:59 - Ce spune Ciprian Ciucu, despre varianta unui premier tehnocrat: „Este fix același scenariu pe care l-am mai văzut propus de PSD” (VIDEO)
19:41 - Nicușor Dan insistă că e „mediator” și după ce PSD a acutizat criza politică: „În privat, le voi spune mai multe liderilor europeni decât vă spun vouă aici” (VIDEO)
19:40 - Amenzi de peste 50.000 de lei după controlul ANPC la Aeroportul „Henri Coandă”. Ce nereguli au constatat inspectorii (FOTO)
19:31 - Mai poate PNL guverna fără PSD? Ciprian Ciucu, după demisia miniștrilor social-democrați: „Noi nu ținem cu dinții de guvernare” (VIDEO)
19:16 - Ciucu: Sunt tot mai puțini contestatari ai lui Bolojan în PNL. Colegii mei și-au regăsit demnitatea de când nu mai suntem brelocul PSD / Ce spune despre „PSD-iștii din PNL” (VIDEO)
19:08 - Agent de la Biroul Rutier sancționat după depășirea vitezei. A fost prins cu 121km/h în localitate
18:43 - Ciucu: PSD și la guvernare era mereu cu frâna de mână trasă. Bolojan n-a făcut decât să aplice programul de guvernare pe care PSD îl tot sabota (VIDEO)
18:36 - Ministerul Educației pregătește o nouă reformă din 2026. Cum se schimbă orarul și materiile elevilor
18:04 - PSD va căuta sprijin la CCR în criza politică. Replica lui Fritz: „Constituția e clară. Pot să se uite și pe Wikipedia, nu trebuie să meargă la CCR” (VIDEO)
17:59 - Deputatul care a trecut de la PSD la PNL rupe tăcerea. Ce a spus despre legătura social-democraților cu AUR