Elena Ghegeliu, tânăra care şi-a pierdut mâna dreaptă în urma unui accident rutier petrecut în 2006 și care a primit despăgubiri morale de un milion de euro de la CNADNR, a dat din nou în judecată compania, solicitând daune materiale de două milioane de lei, pentru protezele de care are nevoie. Dosarul a fost depus la Tribunal Constanța în 2 iulie, iar până în prezent nu a fost stabilit un termen de judecată, informează Mediafax.
Instanţa supremă a decis, în 11 iunie, ca CNADNR să îi plătească daune morale de un milion de euro Elenei Ghegeliu, decizia fiind irevocabilă. Opt zile mai târziu, CNADNR i-a plătit tinerei suma de 4,4 milioane lei, echivalentul a un milion de euro.
Accidentul în urma căruia Elena Ghegeliu şi-a pierdut mâna dreaptă a avut loc în 2006, în timp ce aceasta mergea, împreună cu prietenul ei, spre Braşov. Acesta a tras de volan spre dreapta, pentru a evita o altă maşină care intrase pe sensul lor de mers. Autoturismul în care se aflau cei doi a lovit un parapet metalic de pe marginea drumului, un fragment din acesta a străpuns portiera dreaptă a maşinii şi i-a intrat tinerei în mână. Aceasta a fost dusă atunci la spital, unde i-a fost amputat braţul drept.
Ulterior, anchetatorii au stabilit că de vină pentru producerea accidentului ar fi administratorul drumului, care nu a reparat elementele de siguranţă a traficului rutier montate pe acel drum, pe partea dreaptă a sensului de mers spre Braşov.