Șeful secretariatului general al Guvernului, Ion Moraru, audiat din nou la DNA în dosarul contractelor ilegale cu Microsoft

Șeful secretariatului general al Guvernului, Ion Moraru, audiat din nou la DNA în dosarul contractelor ilegale cu Microsoft

Ion Moraru, şeful secretariatului general al Guvernului, este audiat din nou luni dimineaţă la DNA, în dosarul contractelor încheiate ilegal de 3 ministere cu Microsoft dar şi alte firme. Sesizarea a fost făcută de corpul de control al Guvernului, anul trecut. Astăzi vor mai fi audiaţi mai mulţi funcţionari, dar şi angajaţi ai firmelor cu care s-au încheiat contractele.

La intrarea în sediul DNA, Ion Moraru a precizat că a fost citat în calitate de martor.

„În calitate de martor și mi s-au solicitat niște documente de la SGG pe care le-am adus”, a afirmat Moraru.

40 de foști miniștri, secretari de stat și înalți funcționari din Guvern vor da explicaţii la DNA în legătură cu patru contracte încheiate cu statul, la care au fost descoperite nereguli.

Cele patru contracte sunt: două de licenţe de programe informatice Microsoft, Sistemul Integrat pentru Securizarea Frontierelor şi derularea Sistemului Educaţional Informatizat (Siveco), scriu jurnaliştii de la Evenimentul zilei.

Numele lui Claudiu Ionuț Florică apare în primele trei contracte, iar în cel de-al patrulea doar ca participant la licitație. Conform procurorilor DNA, în cazul contractului cu firma Sistemul Integrat pentru Securizarea Frontierelor, Florică a condiţionat managementului companiei FSC plata unui comision de succes de 15% pentru firmele Gessa şi Profinet, bani care reprezentau mita pentru persoanele din conducerea MAI și cabinetului primului – ministru, notează jurnaliştii de la Evenimentul zilei.

Contractul privind Sistemul Integrat pentru Securizarea Frontierei de Stat a fost încheiat între EADS Deutschland GmbH Germania și Ministerul de Interne, în 2004, în timpul guvernării lui Adrian Năstase. Valoarea contractului a fost de 734 de milioane de euro.

Claudiu Ionuț Florică şi-a asociat numele, în ultimii 10 ani, cu mai multe firme. La ora actuală una singură este funcțională. Conform datelor de la Registrul Comerțului, Florică deține 0,02 % din SC LuxofficeCenter SRL.

Claudiu Ionuț Florică este ginerele fostului lider sindical Aurel Cornea de la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi fost partener de afaceri al lui Dinu Pescariu, fost jucător profesionist de tenis.

Contactat de jurnaliştii de la Evenimentul zilei, Florică a precizat că nu este interesat de o discuție pe marginea anchetei de la DNA.

Șeful SGG, Ion Moraru, audiat la DNA